Marea manipulare din Cazul Caracal. Care este adevărul despre cadavre

Marea manipulare din Cazul Caracal. Care este adevărul despre cadavre

La 30 de kilometri de Caracal, în urmă cu câteva săptămâni, au fost descoperite două cranii umane, despre care s-a speculat că ar aparține Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu. În acest context, misterul a fost elucidat de Institutul Național de Medicină Legală. 

Craniile descoperite lângă Caracal nu aparțin celor două victime ale monstrului Gheorghe Dincă, ci unor bărbați care au murit acum 70-80 de ani, a anunțat marți Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Potrivit Insitutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici", craniile și fragmentele osoase de origine umană provin de la scheletele a doi bărbați, unul în vârstă de 25-30 de ani, iar altul, de 40-50 de ani. Acestea au fost găsite pe un câmp de lângă satul Mărgheni, comuna Brâncoveni, județul Olt. Craniile și fragmentele osoase au fost găsite de câțiva localnici aflați la arat.

„S-a stabilit, totodată, că oasele examinate nu prezintă leziuni traumatice sau de altă natură, iar decesul celor două persoane a survenit cu peste 70-80 ani anterior descoperirii acestora”, a notat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.