Marea greşeală pentru Plagiator şi Repetent

Marea greşeală pentru Plagiator şi Repetent

Chiar cei mai fanatici fani ai lor admit că s-au făcut greşeli. În nici o lună Repetentul şi Plagiatorul, coordonaţi de Varan, au spulberat tot ce era democraţie în România.

Cu ajutorul lor oamenii între două vârste sau cei bătrâni şi-au amintit de Epoca Ceauşescu, atunci când drepturile ne-au fost călcate în picioare, ne-am învăţat să trăim cu minciuni din ce în ce mai mari şi am ajuns la o catastrofă. Această situaţie nu se mai poate repeta. Românii au alt orizont, trăiesc într-o mare familie, care nu-i va lăsa să deraieze. Poporul nostru s-a deşteptat şi poate şi acest ultim (să sperăm) duş rece a ajutat.

Greşelile conducătorilor de astăzi pot fi şi scuzabile. Ei au o mentalitate comună, oarecum găunoasă. Principala motivaţie pe care şi-o oferă este, lasă că şi alţii au făcut la fel. Cu alte cuvinte, ce alţii nu au mai plagiat? Ce alţii nu au mai rămas repetenţi?

Trebuie să recunoaştem că demersul lor a avut succes. Românii (şi nu numai) se bucură când este de luat un cap şi ei au exploatat această frumoasă şi profundă trăsătură a poporului nostru. Mai mult, în prezent (ei au un strateg pe care nu l-am depistat, dar pe care îl respect) au acreditat ideea că tot poporul a ieşit la vot şi au câştigat. Cei care nu au înţeles de la început tehnica şi capcanele referendumului îi cred şi în prezent. Poate incertitudinile legate de recensământ să le strice puţin jocul şi să clatine anumite convingeri, dar nu prea cred.

Deocamdată jocul acesta periculos le-a ieşit. În timp, şi mă gândesc mai mult la Plagiator pentru că este foarte tânăr, fiecare gest al lor din ultimele zile va fi înfierat în viitor. Va fi de ruşine, dar în fond este doar treaba lor. Pe de altă parte ei nu sunt de capul lor şi formaţiunile politice din care provin le-au cerut , aproape, imposibilul. Aşa este când trăieşti într-un mediu politic penal şi fără scrupule.

Majoritatea dintre noi suntem tentaţi să vedem în combinaţiile politice nişte ecuaţii de gradul III , când ele sunt o treabă doar de obligaţii, şantaj şi de şpăgi chiar prea mici, câteodată.

Dacă analiza strategiilor USL, din ultima perioadă, o vor face alegătorii şi istoricii eu vreau doar să le semnalez cea mai mare greşeală pe care au făcut-o. Lăsat la Cotroceni, în biroul său, cu o popularitate scăzută după nişte ani măcinaţi de criză, Traian Băsescu avea şanse mici să revină în atenţia românilor. În principiu şeful statului este vinovat de absolut tot. Eşecurile din ultimiii opt ani sunt ale lui, realizările ale noastre. Poate despre actuala secetă părerile să fie discutabile pentru că omul este suspendat.

Repetentul şi Plagiatorul l-au scos din birou şi l-au trimis în stradă, acolo unde se simte Băsescu mai bine. I-au dat posibilitatea să vorbească în fiecare zi de la nivelul cartierului. L-au ajutat să se îmbrace cum vrea el şi să fie victimă. I-au oferit, zilnic, multe greşeli ale lor pe care el are dreptul să le comenteze. L-au ajutat să fie din nou preşedinte-jucător când nici el nu mai spera asta. Încet, stingher, românii încep să îl iubească din nou. Cum s-a întâmplat de multe ori în istorie, murdăriile uzurpatorilor se întorc împotriva lor. Curtea constituţională a dat şi timp de manevră. Acum zilele se scurg în favoarea lui Băsescu. Asta este cea mai mare greşeală a celor doi "Premianţí".

Ne puteți urmări și pe Google News