Marea CACEALMA: Programul creditorilor NU rezolvă CRIZA din Grecia!

Marea CACEALMA: Programul creditorilor NU rezolvă CRIZA din Grecia!

Documente secrete arată că potrivit estimărilor de referință ale creditorilor internaționali, datoria Greciei va ajunge în 2030 la 118% din PIB, adică un nivel nesustenabil, chiar dacă aplică programul complet de austeritate.

Grecia va avea și în 2030 un nivel al datoriei nesustenabil, chiar dacă acceptă programul complet de reforme cerut de creditori, potrivit unor documente nepublicate folosite de cei trei creditori importanți (Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană), scrie The Guardian.

Dcoumentele, redactate de așa-zisa Troika de creditori, confirmă afirmațiile grecilor că este nevoie de o substanțială tăiere a datoriei pentru o refacere durabilă a economiei. Ele demonstrează că, și peste 15 ani, în care programul creditorilor va fi aplicat, Grecia va avea un nivel al datoriei calificat de FMI drept „nesustenabil”. Fondul consideră că un nivel sustenabil al datoriei este de sub 110%.

Nivelul actual al datoriei țării este de 175% din PIB și se află în creștere vertiginoasă din cauza recesiunii în care Grecia a reintrat de curând.

Chiar și în cazul scenariului celui mai optimist, care ar implica creșteri economice anulate de 4% (!!!) în următorii cinci ani, nivelul datorieie Greciei va ajunge doar la 124% din PIB în 2022! Acest scenariu, de-a dreptul SF, ar implica venituri din privatizări de 15 miliarde de euro, de cinci ori mai mult decât în scenariul cel mai probabil.

Însă nici un scenariu din cele care înseamnă asumarea programului impus de Troka, Grecia nu are nici o șansă de a atinge ținta de a-și reduce datoria „mult sub 110% din PIB până în 2022”, așa cum a fost stabilit de Eurogrup (reuniunea miniștrilor de Finanțe din Zona Euro) în noiembrie 2012.

Iată ce declară textual creditorii:

„Este clar că derapajele politice și nesiguranța ultimelor luni au făcut ca atingerea țintelor din 2012 să fie imposibilă în orice scenariu.”

Această prognoză se găsește în raportul Analiza Preliminară a Sustenabilității Datoriei în cazul Greciei, unul dintre cele șase documente care fac parte dintr-un set de materiale care constituie propunerea „finală” trimisă Greciei de către creditori vineri.

Aceste documente, citate de The Guardian, au fost obținute de cotidianul german Süddeutsche Zeitung, după ce au fost trimise tuturor parlamentarilor germani, în speranța că acordul va fi supus aprobării Bundestagului. Însă, între timp, guvernul de la Atena a respins propunerile.