Marcel Boloș, așa cum nu l-ați văzut niciodată! Ministrul de Finanțe, reacție stupefiantă. Video

Marcel Boloș, așa cum nu l-ați văzut niciodată! Ministrul de Finanțe, reacție stupefiantă. Video

Exclusiv. Ministrul Finantelor, Marcel Boloș a fost surprins de către paparazzi EVZ într-o ipostază mai puțin cunoscută. Acesta este alături de mai mulți tineri într-un local unde se mănâncă în general mici. Ministrul servește și el un astfel de produs de care se bucură cu încântare. Cu toate acestea unul dintre companionii ministrului are o problemă.

Acesta are din senin o hemoragie nazală. Lucru care nu l-a deranjat deloc pe ministru, din contră. Marcel Boloș și-a văzut de treabă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Acesta continuă să mănânce, în contextul în care tânărul de la masă încearcă să își oprească hemoragia.

Ministrul nu a avut nicio reacție

Primește un șervețel de la un alt partener de masă, iar ministrul își vede în continuare de mâncare. În cele din urmă tânărul găsește o soluție și își înfige în nas un șervețel pentru a potoli măcar o perioadă hemoragia. În cele din urmă, ministrul termină de mâncat și cei de la masă se ridică și pleacă alături de demnitar.

Lipsa de reacție a lui Marcel Boloș este greu de explicat. Mai ales că acesta nu este doar ministru de finanțe, ci și preot misionar. Cu toate acestea a părut de neclintit atunci când tânărul a întâmpinat această situație. Ministrul a devenit preot misionar la vârsta de 40 de ani. În Bihor și Cluj acesta este cunoscut drept ”părintele Boloș”.

Preot la 40 de ani

‘‘ Și dacă mi-ar interzice cineva nu m-aș lăsa de Biserică. Din copilărie am aplecarea asta spre Biserică, eu am copilărit în curtea bisericii din Hodișu. Nici nu concepeam altfel viața decât să fiu preot (…).

Nu concepeam să nu fiu preot, dar m-a ajutat Dumnezeu, astfel că la 40 de ani am devenit preot, după absolvirea Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Oradea”, a spus Boloș. Așa că ori de câte ori are ocazia ministrul îmbracă haina preoțească, pare însă că doar haina, nu și alte calități.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro
Ne puteți urmări și pe Google News