Marcă populară: Audi va vinde mai multe maşini în China decât în Germania
- Adam Popescu
- 15 decembrie 2010, 21:25
Republica Populară Chineză va deveni, în 2011, cea mai mare piaţă de desfacere pentru autoturismele Audi, preluând acest statut de la Germania. O spune chiar producătorul auto care face parte din Grupul Volkswagen.
Ceea ce trebuia să se întâmple se va întâmpla. Cel mai târziu în 2011, după cum a evidenţiat Axel Strotbek, CFO Audi, citat de "Bloomberg.
Dacă nu chiar de anul acesta, atunci sigur anul viitor, Audi va comercializa mai multe autoturisme în China decât în Germania - tradiţional cea mai mare piaţă pentru producătorul premium german din grupul Volkswagen.
Graţie vânzărilor obţinute în primele 11 luni ale anului în Republica Populară Chineză (209.800 de unităţi - creştere de 50% în comparaţie cu intervalul similar din 2009), Audi va marca un record global de vânzări în 2010 - 1,08 milioane de autoturisme distribuite.
În plus, deoarece mizează pe o îmbunătăţire a performanţelor din China, producătorul german estimează un rezultat superior pentru 2011.