O manelistă CELEBRĂ a primit INTERDICȚIE în SUA. Reacția ULUITOARE a artistei a UIMIT pe TOATĂ LUMEA
- Sorana Pătra șcu
- 26 martie 2018, 09:27
Carmen Șerban este în stare de șoc după ce a primit interdicție să intre pe teritoriul SUA. Artista a explicat motivul. Totul a început în urmă cu doar câteva zile.
„Pe 21 aveam un zbor cu o companie aeriană, care s-a anulat, credeam eu din cauza vremii. Am fost transferaţi pe un alt zbor, la o companie poloneză. Nici nu am fost întrebată dacă îmi doresc acest lucru. Nu e firesc să plăteşti 3,4 stele şi să stai la o stea sau două. Am zis că Şi uite că cineva din branşa noastră care se ocupă cu spectacole pe acolo prin America, în curând o să aflăm exact numele lui, (noi ştim numele lui, al lor de fapt, că sunt vreo trei. Doi domni şi o doamnă, implicaţi în mizeria asta), au telefonat la Ambasadă şi au făcut un denunţ. Nu ştiu ce Dumnezeu puteau să spună despre mine pentru că eu sunt omul care nu beau, nu fumez, nu mă droghez, nu sunt teroristă, nu fac trafic de arme, de droguri, de nimic… Sunt un om cuminte şi la locul meu. Şi au spus ceva în aşa fel încât când ne-am dus la aeroport să parcăm , aveam şi checkin-urile făcute, nu ne-au fost primate bagajele şi ne-au spus că există un consemn şi că viza este cu problem. Noi ştiam clar că viza nu este cu probleme pentru că nu eram nebună să investesc 3.000 de euro în biletele de avion,” a declarant Carmen Şerban.
Artista susține că și-a angajat doi avocați, unul din România, altul din SUA. „Se pare că deranjez foarte mult. Imaginea mea este foarte puternică. Este frustrant pentru unii care organizează spectacole şi care îşi doresc să pună monopol pe America,” spune artista.
Carmen Șerban speră ca problema să se rezolve cât de curând. „Domnul de acolo a luat numele doamnei care superviza la compania aeriană cu care eram şi a rămas să îi trimită un document prin care să arate că nu avem probleme cu viza. S-a întârziat foarte tare cu documentul. S-a închis checkin-ul. Din nou am sunat la Ambasadă . Din nou mi-au zis că viza nu are probleme şi că nu au apucat să trimită documentul”, scrie Spynews.ro.
Cântăreaţa spune că avea viză de lucru. Dar că va investiga şi va vedea cine a făcut acest denunţ şi că speră că va avea înţelegere din partea Ambasadei, după ce vor vedea că aceasta nu a făcut nimic rău. Cât despre cei care i-au făcut denunţul: „Unii nu sunt oameni, sunt doar nişte gunoaie. Nu mor caii când vor câinii. Eu sunt Carmen Şerban. Pe mine, doar Dumnezeu mă poate dărâma”.