Mandorlini a refuzat o echipă din Serie A

Mandorlini a refuzat o echipă din Serie A

Iuliu Mureaşan, preşedintele campioanei, spune că antrenorul a refuzat s-o preia pe nou-promovata Cesena.

Andrea Mandorlini, antrenorul echipei CFR Cluj, a captat atenţia conaţionalilor săi, după ce a câştigat Liga I şi Cupa României.

Cesena, formaţie nou-promovată în Serie A, ar fi vrut să-l aducă pe Mandorlini pe banca tehnică, după ce Pierpaolo Bisoli, tehnicianul care a reuşit performanţa, a anunţat că va semna un contract cu Cagliari.

„Nu poate rupe contractul”

Surprinzător, antrenorul CFR-ului a refuzat oferta conducătorilor de la Cesena, dând asigurări oficialilor echipei din Gruia că se pot baza pe el şi în sezonul viitor. „Am stabilit în detaliu programul echipei pentru sezonul viitor. Mă tentează o experienţă în Liga Campionilor, aşa că rămân la Cluj”, a spus Mandorlini.

Iuliu Mureşan, preşedintele clujenilor, confirmă că banca tehnică a ardelenilor nu va suferi schimbări în această vară. „El nici nu vrea, şi nici nu poate pleca de la CFR Cluj. Nu îşi doreşte să lase treaba neterminată. Vrea să antreneze în Liga Campionilor, după ce a câştigat campionatul şi Cupa României. Oricum, mai are un an de contract cu noi, şi nu poate încălca înţelegerea. Vă asigur că nu există nicio şansă ca el să plece. Mandorlini nu dă Clujul pe Serie A”, ne-a spus conducătorul campioanei României.

Hora a intrat în horă

Andrea Mandorlini este cel mai titrat antrenor străin dintre toţi cei care au venit să lucreze în Liga I. În momentul în care a semnat cu CFR, italianul avea în CV experienţe pe băncile tehnice ale echipelor Siena, Bologna sau Atalanta.

În timp ce „granzii” din Bucureşti nu reuşesc să transfere niciun jucător, conducătorii de la CFR au mai dat o lovitură pe piaţa transferurilor şi l-au achiziţionat astăzi pe Ioan Hora (21 de ani), mijlocaşul echipei Gloria Bistriţa. „Mă bucur că am rămas în Ardeal, aproape de casă. Mi-am îndeplinit un vis, acela de a juca lângă mari fotbalişti”, a spus internaţionalul de tineret.

La finalul acestei săptămâni, preşedintele Iuliu Mureşan va merge în Italia, pentru a negocia cu oficialii formaţiei Napoli transferul definitiv al mijlocaşului Roberto De Zerbi (31 de ani), cel care a evoluat pentru CFR în returul campionatului abia încheiat.

Ne puteți urmări și pe Google News