Mama şi tata se ceartă în abecedar

Mama şi tata se ceartă în abecedar

O asociaţie a tăticilor a obţinut de la Combaterea Discriminării modificarea manualelor

"Tatăl este profund discriminat faţă de mamă prin apariţiile mult mai reduse din abecedare. În cele patru manuale permise la clasa 1, cuvântul mama apare de 108 ori, în timp ce tata doar de 40 de ori. Abecedarele le spun copiilor că mama e părintele care contează, care trebuie sărbătorit", s-au plâns reprezentanţii Asociaţiei T.A.T.A la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. CNCD a admis faptul că manualele conţin "numeroase reprezentări stereotipe, perpetuând o imagine tradiţională", însă a cerut să se ţină cont şi de faptul că "trebuie introdus şi corespondentul firesc al femeii/ mamei în sfera publică/ profesională pentru a nu se adânci stereotipurile de gen, în detrimentul femeilor". Consiliul recomandă, în con secinţă, Ministerului Educaţiei să respecte principiul egalităţii de gen în manualele şcolare. Oficialii de la minister nu se opun: "Decizia va trebui respectată de cei care concep manualele şi care vor participa la licitaţia organizată de minister, cel mai probabil în cursul anului viitor", ne-a declarat Stelian Fedorca, secretar de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News