Maior a ajuns VEDETĂ și ÎN SUA! LOVITURA LUI de LA WASHINGTON a intrat în istoria americanilor. News alert

Maior a ajuns VEDETĂ și ÎN SUA! LOVITURA LUI de LA WASHINGTON a intrat în istoria americanilor. News alert

George Maior a ajuns vedetă în SUA. Acesta a dat lovitura de începere la meciul dintre Washington National și Chicago Cubs.

Ambasadorului României, George Cristian Maior, i-a fost conferită onoarea de a da lovitura de începere a meciului,  iar drapelul României a fost prezentat pe terenul de joc în cadrul unei ceremonii oficiale, potrivit Ambasadei României în SUA.

Maior a mulţumit gazdelor pentru onoarea făcută României, într-un moment special pentru ţara noastră, când aniversăm 100 de ani de la întregirea naţiunii române, scrie Libertatea.

„Preţuiesc în mod special onoarea deosebită pe care clubul de baseball din capitala Statelor Unite ale Americii a făcut-o României, de a ne invita la acest eveniment unic. Faptul că zeci de mii de americani din zona Washington, D.C. au avut ocazia să afle despre România, despre aniversarea Centenarului, despre tradiţiile noastre, este un lucru deosebit care ajută la strângerea şi mai puternică a legăturilor dintre cele două ţări. Sunt pasionat de acest sport minunat, atât de iubit de poporul american şi care oglindeşte, poate în modul cel mai fidel, spiritul Americii. De aceea, cu atât mai mult am apreciat cu deferenţă invitaţia de a da lovitura de începere a acestui meci”, a declarat ambasadorul României.

România a fost invitată, sâmbătă, 8 septembrie 2018, să participe la evenimentul „Taste of the World”, organizat de una dintre cele mai apreciate echipe de baseball ale momentului, Washington Nationals.