Trupa finlandeză va urca pe scena de la Romexpo în ultima zi a festivalului B’Estfest.
Au cucerit topurile din toată Europa şi au ajuns numărul 1 şi în România cu piesa „Fairytale Gone Bad“, în ale cărei versuri s-au regăsit, probabil, mulţi dintre cei care au suferit o decepţie amoroasă sau au avut o relaţie „eşuată“.
De altfel, spun ei, dacă nu ar cânta despre lucruri reale, n-ar putea „atinge“ publicul. Trupa finlandeză Sunrise Avenue va cânta pentru prima dată în România duminică, la B’Estfest, unde ar vrea să vadă „toate mâinile în aer“. EVZ: Aţi cântat la unele dintre cele mai mari festivaluri europene, printre care Rock am Ring şi Rock im Park. Cum credeţi că va fi la un festival românesc? Samu Haber: Este primul nostru concert în ţara voastră şi nu ştim nimic despre scena muzicală din România. Însă fanii par să fie destul de activi, prin urmare ar trebui ca show-ul să fie grozav. Pentru noi nu contează dacă suntem pe o scenă mică sau pe una imensă, dacă spectacolul e în Norvegia sau în România. Cel mai important lucru este să fim pe scenă, să cântăm live, pentru că asta ne place cel mai mult şi sperăm să vă placă şi vouă. Spuneţi că vă simţiţi extraordinar chiar dacă aveţi şi numai 100 de persoane entuziaste în faţa scenei. Ce aşteptări aveţi de la publicul român, mai ales că piesa voastră, „Fairytale Gone Bad“, a fost numărul 1 în topurile din România? Numărul 1? E extraordinar. N-am ştiut asta. Pentru noi va fi o provocare să reuşim să-i facem pe toţi spectatorii români să ridice mâinile în aer, însă o să înţelegem în cazul în care vreuna dintre mâini e ocupată cu o bere. Lordi, o altă trupă din Finlanda, a devenit foarte cunoscută în Europa după ce a câştigat Eurovisionul. Vă tentează să participaţi la acest concurs? Nu, niciodată n-am participa la Eurovision. Acest concurs s-a transformat într-o glumă şi este un mare circ politic, nu mai are nicio legătură cu muzica. Cât despre Lordi, respectul nostru pentru tot ceea ce au realizat până acum, nu doar la Eurovision. Aveţi multe piese în care cântaţ i despre experienţe personale, lucruri reale. Credeţi că acesta este secretul pentru a ajunge la public, pentru a-l cuceri? Cred că toţi compozitorii gândesc aşa. În ceea ce mă priveşte, tot comportamentul meu este autentic, real, atât părţile bune, cât şi cele rele şi nu aş putea fi fals nici atunci când compun. Iar inspiraţia mea vine întotdeauna din sentimente profunde şi foarte puternice. Vorbiţi deseori despre atitudine. Care este atitudinea voastră faţă de muzică, fani, succes? Atitudine înseamnă să fii tu însuţi, să fii onest şi să-ţi urmezi inima. Atitudinea noastră în ceea ce priveşte muzica se rezumă la sinceritate. Nu vom face decât ceea ce ne place cu adevărat, nu vom face niciodată compromisuri. Toate cântecele de pe toate albumele vor fi cântece pe care le iubim. Referitor la fani... n-am fi fost niciodată unde suntem dacă n-ar fi existat ei. Unul dintre lucrurile care ne plac foarte mult este să ne întâlnim cu fanii, după concerte, să stăm de vorbă cu ei.
Iar succesul nostru este rezultatul unei munci foarte, foarte grele depuse de o echipă întreagă. Succesul e ceva ce nu trebuie să ţi se urce la cap, deşi mulţi păţesc asta, e un lucru despre care nu trebuie să crezi că ţi se cuvine, pur şi simplu. Trebuie să munceşti din greu pentru asta şi să o faci în mod constant. Dacă eşti prea mulţumit de poziţia pe care o ai azi, de lucrurile pe care le-ai acumulat, s-ar putea ca mâine să pierzi totul. START Mâine începe festivalul! După ce anul trecut au concertat la Bucureşti staruri ca Marilyn Manson, Alice Cooper, Pink şi Wu Tang Clan, mâine începe B’Estfest 2008, un festival ajuns la a doua ediţie, care aliniază la start artişti internaţionali de primă mână, de la Alanis Morissette şi Nelly Furtado, la Manu Chao şi Manic Street Preachers. Organizat de Emag!c Entertainment, evenimentul va avea loc la Romexpo, pe 4, 5 şi 6 iulie.
În incinta complexului vor fi amenajate anul acesta patru scene, dar şi baruri, restaurante, locuri de relaxare, parcări şi zona „U Meet The Stars“, unde artiştii vor fi invitaţi să stea de vorbă cu fanii şi să dea autografe. Biletele pentru o zi mai pot fi procurate de la intrare, la preţul de 110 lei.
„Fairytale Gone Bad“