STATISTICI. Tarom a transportat în perioada ianuarie-mai un număr de 564.600 de pasageri, cu 13,9% mai puţini faţă de perioada similară din 2008, potrivit datelor Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
În primele cinci luni, compania a înregistrat un grad mediu de ocupare de 48,5%, în scădere cu 11,6 puncte procentuale faţă de intervalul similar din 2008. La nivel european, companiile au transportat în primele cinci luni 95,8 milioane de pasageri, în scădere cu 10,6%.
În acelaşi timp, gradul de ocupare al aeronavelor a scăzut cu două puncte procentuale, la 63,9%. Cele mai mari companii, după numărul de pasageri, sunt Lufthansa, Air France şi British Airways, iar în funcţie de gradul de ocupare a aeronavelor, primele trei companii sunt KLM, Iberia şi Air France.