Magistrații își protejează drepturile: „Vârsta de pensionare şi cuantumul pensiei reprezintă o compensaţie parţială”
- Ionel Sclavone
- 29 octombrie 2022, 06:47
Magistrații atrag atenția că modificările aduse statutului lor ar putea avea consecințe asupra calității actului de justiție. În acest sens, a fost adoptată o rezoluție, după o întâlnire a conducerii ICCJ cu reprezentanții curților de apel. Documentul arată că Vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiei reprezintă o compensaţie parţială a condiţiilor de muncă, a riscurilor şi responsabilităţilor pe care le implică profesia. Ei atrag atenșia că repunerea în discuţie, periodic, întotdeauna în sens negativ, a statutului judecătorilor agravează situaţia resurselor umane din sistemul judiciar.
Magistrații din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a curților de apel au adoptat o rezoluție în care se opun reglementărilor menite să le modifice statutul actual și să le reducă privilegiile. Aceștia atrag atenția că orice intervenție în acest sens va avea consecințe asupra calității actului de justiție, iar cei care vor suferi vor fi cetățenii.
„La data de 28 octombrie 2022, la sediul al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a avut loc întâlnirea de lucru dintre preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Alina Corbu, însoţită de vicepreşedinţii instanţei supreme, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu şi domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, şi conducerile curţilor de apel. La întâlnire au fost reprezentate 15, dintre cele 16 curţi de apel, prin intermediul preşedinţilor sau, în cazul imposibilităţii de participare, a vicepreşedinţilor acestora”, se arată în rezoluția adoptată.
Potrivit documentului, discuțiile au privit în principal, îmbunătăţirea mecanismelor de unificare a jurisprudenţei, inclusiv prin crearea unui parteneriat privind o Reţea naţională de unificare a jurisprudenţei, cu puncte de contact la nivelul tuturor instanţelor de ultim grad de jurisdicţie. Dar, au fost luate în discuție și chestiuni legate de cheltuielile de personal, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi aspecte de actualitate privind informaţiile apărute în spaţiul public privind statutul magistraţilor şi organizarea instanţelor.
„Discuţiile au privit îmbunătăţirea mecanismelor de unificare a jurisprudenţei, inclusiv prin crearea unui parteneriat privind o Reţea naţională de unificare a jurisprudenţei, cu puncte de contact la nivelul tuturor instanţelor de ultim grad de jurisdicţie, chestiuni legate de preconizata preluare a bugetului instanţelor, în ceea ce priveşte cheltuielile de personal, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi aspecte de actualitate privind informaţiile apărute în spaţiul public privind statutul magistraţilor şi organizarea instanţelor”, a anunțat ICCJ.
Rezoluția magistraților după întâlnirea de la ICCJ
Participanţii au convenit asupra adoptării unei rezoluţii referitoare la stabilitatea statutului magistraţilor, ca garanție a independenţei justiţiei, precum şi cu privire la calitatea actului de justiţie şi unificarea practicii judiciare.
„În cuprinsul Rezoluţiei adoptate, preşedinţii instanţei supreme şi ai curţilor de apel au reţinut că atât vârsta de pensionare a magistraţilor, cât şi cuantumul pensiei ocupaţionale reprezintă de fapt o compensaţie parţială a condiţiilor de muncă, a riscurilor şi responsabilităţilor pe care le implică exercitarea acestor profesii, precum şi a regimului de incompatibilităţi şi interdicţii care instituie limitări a unor categorii de drepturi fundamentale”, se arată în comunicatul ICCJ.
Având în vedere că statutul judecătorilor este unul de rang constituţional – reperele sale fiind consacrate în prevederile art.124 alin. (3) şi art.125 din Constituţia României- se consideră necesară asumarea de către toate puterile statului a principiilor stabilităţii şi previzibilităţii acestui statut, cu evitarea experimentelor legislative.
„Orice modificări privind creşterea vârstei de pensionare ar trebui să nu afecteze drepturile judecătorilor în funcţie, să fie graduale, etapizate şi corelate cu ritmul de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă. Autorităţile ar trebui să-şi aprofundeze politica de management a resurselor umane, pentru a implementa un management de perspectivă, evitând orice risc de reducere a numărului de magistraţi şi necesitatea de a gestiona un număr important de dosare. O modificare a vârstei de pensionare ar avea, fără îndoială, repercusiuni atât asupra dezvoltării carierei magistraţilor cât şi asupra organizării instanţelor”, susţin reprezentanţii instanţelor.
Magistrații își protejează interesele
Magistrații atrag atenția că, în contextul procesului legislativ privind adoptarea noilor Legi ale justiţiei, chiar în această lună, Parlamentul României a reconfirmat în linii fundamentale aceleaşi condiţii de obţinere a pensiei ocupaţionale actualmente în vigoare.
Conform documentului, „repunerea în discuţie, periodic, la intervale scurte de timp şi în lipsa unor justificări obiective, întotdeauna în sens negativ, a statutului judecătorilor agravează situaţia resurselor umane, prin creşterea presiunii şi încărcăturii psihice a acestei funcţii şi are, în final, un efect negativ asupra calităţii actului de justiţie, în detrimentul cetăţeanului”.
„Sub aspectul condiţiilor de muncă, s-a apreciat că îmbunătăţirea progresivă a acestora la nivelul instanţelor judecătoreşti trebuie asumată printr-un document strategic cu caracter concret, care să cuprindă în mod detaliat obiectivele de investiţii asumate, termenele de finalizare şi sursele de finanţare”, se mai arată în comunicat.