MAE a făcut primele precizări cu privire la CUTREMURUL din Italia!
- Cezar Ionescu
- 30 octombrie 2016, 10:49
Cetăţenii români afectaţi de cutremurul din Italia, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon puse la dispoziţie de MAE.
Referitor la cutremurul care a avut loc în data de 30 octombrie 2016 în centrul Republicii Italiane, între Norcia, Preci și Castel Sant’Angelo sul Nera (Umbria), Ambasada României la Roma a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obținerii unor informații cu privire la urmările acestuia, precum şi cu privire la existența unor persoane de cetățenie română afectate de acestea, conform mae.ro.
Până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu au existat solicitări de asistenţă consulară.
Precizăm faptul că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, (0039) 06 835 233 52; (0039) 06 835 233 44 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice (0039) 345.147.39.35.
Ambasada României la Roma continuă monitorizarea situației, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în caz de necesitate.