La căderea serii, tot mai multe zone din oraş se transformă în insule de întuneric din cauza defecţiunilor reţelei de iluminat public. Oamenii spun că le e teamă să meargă pe străzile obscure şi că, în pofida reclamaţiilor, nimeni nu schimbă becurile. Responsabilitatea întreţinerii reţelei îi revine firmei Luxten, cu care Primăria Capitalei a încheiat un contract pe 15 ani, în 1997.

„Din anul 1998 am investit pentru modernizarea întregului sistem de iluminat public al Capitalei, iar rezultatele se văd atât pe mari bulevarde şi străzi, dar şi în cartiere, parcuri, grădini publice“, se mândresc reprezentanţii companiei pe site-ul oficial.

În realitate, toate cartierele au părţile lor întunecate, iar reclamaţiile se rezolvă greu sau deloc, lucru recunoscut şi de reprezentanţii unor primării de sector. Oamenii de la Luxten, însă, dau vina pe noua echipă de la primărie, pe greaua moştenire de la Electrica, pe copacii care cad peste firele electrice.

Campioane la plângeri – sectoarele 1 şi 2

Cele mai multe disfuncţionalităţi ale iluminatului public apar pe străzile periferice, dar şi în parcuri sau pe bulevarde. Parcul IOR, Centrul Istoric, Mitropolie, Cotroceni, Ferentari, Rahova, Luptătorii Antifascişti, Valea Ialomiţei, Timpuri Noi, Tineretului, Bulevardul Dimitrie Pompeiu, Mircea Eliade sunt doar câteva dintre locurile în care trecătorii sunt nevoiţi să bâjbâie pe întuneric.

În alte zone, chiar dacă iluminatul e, în mare parte, funcţional, din loc în loc becurile refuză să se aprindă sau pâlpâie bolnav. „De câteva luni, întreaga alee din faţa Dealului Mitropoliei este cufundată în întuneric. Nu e normal ca în plin centru al oraşului să stăm pe întuneric. Avem maşini parcate şi noaptea trec tot felul de oameni, adormim cu frică în fiecare seară. Am făcut sesizări la Luxten şi degeaba“, spune Constantin Deacu, din sectorul 1 – campion, alături de sectorul 2, la numărul de plângeri, conform statisticilor firmei Luxten.

La periferie, oamenii sunt mai resemnaţi. „Nu zic să fie ca în New York, dar după ce că sunt câţiva stâlpi de lumină nici măcar ăştia nu funcţionează. E chiar aşa greu să vină cineva să schimbe un bec? Îmi e frică să vin acasă de la serviciu, stau cu geanta în braţe şi cu telefonul în mână să-l sun pe soţ dacă se ia cineva de mine“, mărturiseşte Manuela, din sectorul 5.

Hărnicia ţine până la stâlp
 
Confirmă oful cetăţenilor chiar directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 5. Octavian Mirea spune că primăria contabilizează şi ea reclamaţiile oamenilor şi le transmite mai departe Luxten.

„Sunăm şi la dispeceratul lor, pe firul scurt, trimitem scris şi tot degeaba. 80% dintre sesizări nu se rezolvă, dar asta din păcate e valabil cam pentru toate regiile de utilităţi. Însă Luxten le întrece pe toate“, spune Mirea. Şeful ADP se plânge că şi la el în cartier, în sectorul 6, situaţia e la fel: „Cei de la Luxten au obligaţia conform contractului să întreţină reţelele existente şi să le dezvolte. Se ţin de treabă până montează stâlpii, după care, când e de tras fire, se stă. Practic nu avem nicio modalitate de comunicare productivă cu ei“.

FĂRĂ RĂSPUNS

Sesizările au ajuns pe forumuri

După zeci de plângeri la primărie şi la Luxten, fără vreun rezultat, cetăţenii, exasperaţi, au început să-şi verse amarul pe forumuri. Oamenii reclamă că, la adăpostul întunericului, hoţii organizează adevărate ofensive prin parcările dintre blocuri. Pe de altă parte, forumiştii din zonele văduvite de lumină spun că se tem să se întoarcă acasă de la serviciu pe aleile întunecoase. „Acum patru ani, cei de la Luxten au instalat stâlpi de iluminat în Parcul Tineretului. Totul bine şi frumos pentru şase luni, după care stâlpii au încetat să mai lumineze şi uite aşa au trecut patru ani, iar situaţia e la fel. Trec de fiecare boschet şi mă uit să nu fie vreunul să-mi dea în cap. Nu mi se pare normal ca un parc din centrul Capitalei să aibă această problemă de atâta timp, fără a se lua măsuri“, se plânge un cetăţean pe site-ul Primăriei Sectorului 4.

BECURI PE BANI GREI

Contract secret, dărnicie suspectă de Sărbători

Pe hârtie, Luxten se angajează să răspundă cu promptitudine. Termenul de rezolvare a sesizărilor care nu se referă la defecţiuni provocate de reţelele subterane este de 48 de ore. Ceea ce înseamnă că la maximum două zile după ce s-a făcut o plângere, stâlpii de lumină trebuie să-şi redobândească utilitatea. În realitate, defecţiunile reclamate luni şi chiar ani întregi de cetăţeni sunt rezultatul unei reţele electrice aflate în colaps.

Luxten e singurul furnizor de servicii de iluminat public în Capitală. Numai anul acesta, valoarea contractului derulat între companie şi municipalitate este de 60 de milioane de lei (aproximativ 16 milioane de euro), conform datelor furnizate cu greu de biroul de presă al Primăriei Capitalei.

Valoarea contractului cu Luxten a fost ţinută tot timpul la secret, firma făcându-şi un titlu de glorie din faptul că, în fiecare an, de Crăciun, „oferea oraşului“ iluminatul de sărbătoare de la Unirea până la Piaţa Victoriei, refuzând să divulge atât valoarea contractului, cât şi a „cadoului“ pentru cetăţeni. Contractul obligă Luxten „să efectueze reabilitarea sistemului de iluminat public, inclusiv al parcurilor publice, al grădinilor publice, al monumentelor, al pasajelor, de comun acord cu titularul“. Din datele municipalităţii reiese că, de la începutul acestui an, în cadrul Direcţiei Utilităţi Publice au fost înregistrate 96 de sesizări scrise privind disfuncţionalităţi ale iluminatului public. Cifra nu reflectă însă şi plângerile făcute de cetăţeni la primăriile de sector.

Alţii sunt de vină

Dispeceratul Luxten a contorizat, de la începutul anului, 9.731 de sesizări. Dintre acestea s-au rezolvat 8.220. „Noi suntem doar un capac, aici vin sesizări atât de la sectoare, cât şi de la Primăria Capitalei. Situaţia s-a agravat de când s-a schimbat conducerea primăriei şi de când s-a privatizat Electrica – vorbim de sute de sesizări care se tot adună şi se vor înmulţi până se aşază lucrurile“, ne-a declarat un oficial din Luxten, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul.

El a menţionat că reparaţiile stradale şi lucrările la reţeaua RATB sunt alte piedici în calea remedierii defecţiunilor. Cele mai multe sesizări primite de Luxten se referă la defecţiuni ale reţelei subterane de energie electrică, veche de 60 de ani.


FAST. În fiecare an, de Sfântul Nicolae, Luxten îi oferă primarului Capitalei prilejul de a da lumină la tot poporul, de la Universitate