Luptător de 31 de ani, mort după un meci MMA, în SUA

Luptător de 31 de ani, mort după un meci MMA, în SUAAmbulanță SUA. Sursă foto: Pixabay

Luptătorul Isaac Johnson, în vârstă de 31 de ani, și-a pierdut viața la câteva ore după ce s-a prăbușit în timpul unei confruntări de MMA. Organizatorii competiției, dar și autoritățile locale au confirmat decesul și au inițiat o investigație pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, potrivit NBC Chicago.

Investigație deschisă de autorități

Tragedia a avut loc sâmbătă seara, într-o cușcă MMA amenajată într-o suburbie din Illinois. Isaac Johnson, originar din Chicago, și-a pierdut cunoștința în timpul luptei și nu și-a mai revenit.

Promotorul Matador Fighter Challenge a făcut anunțul printr-un mesaj public: „Sunt fără cuvinte”, a scris acesta pe Facebook în momentul în care a confirmat moartea sportivului.

Serviciile de urgenţă au fost solicitate la ora 20:38, potrivit unui purtător de cuvânt al orașului Cicero pentru NBC 5 Chicago. Luptătorul a fost transportat de urgență la spitalul universitar Loyola, unde medicii au declarat decesul la ora 00:01. O autopsie a fost efectuată imediat, însă rezultatele nu au fost încă publicate.

Poliția locală, împreună cu Biroul Medicului Legist al Comitatului Cook, a început o anchetă privind circumstanțele decesului. Procedurile standard prevăd analizarea documentelor medicale, a filmărilor și a condițiilor în care s-a desfășurat meciul.

Isaac Johnson luptător MMA

Isaac Johnson luptător MMA. Sursă foto: Captură video

Isaac Johnson era înscris la categoria grea într-un meci de box

Competiția Matador Fighter Challenge a avut loc la Cicero Stadium, fiind descrisă drept „evenimentul suprem de MMA şi box thailandez”, cu lupte intense și participarea mai multor sportivi locali. Isaac Johnson era înscris la categoria grea, într-un meci de box thailandez (Muay Thai) împotriva lui Mario Aleksandrovski.

Într-o postare pe rețelele sociale, organizatorul Joe Goytia a transmis un mesaj emoționant:

„Speram să nu fiu nevoit să scriu niciodată acest mesaj. Nu am cuvinte să exprim ceea ce simt în acest moment”, a spus acesta.

Mesajul acestuia a continuat: „Isaac Johnson, unul dintre luptătorii evenimentului nostru, s-a prăbuşit spre finalul luptei. A primit primul ajutor de la echipa medicală prezentă şi a fost transportat la spital. Am aflat în jurul orei 1:30 dimineaţa că nu a supravieţuit. Sunt fără cuvinte. Transmit sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi colegilor săi.”

Organizatorii susțin că sportivul trecuse vizita medicală

Într-o declarație acordată pentru Fox 5 Washington, responsabilii evenimentului au reiterat faptul că Johnson a trecut vizita medicală obligatorie înainte de confruntare și că aceasta nu a semnalat nimic anormal, conform procedurilor cerute la astfel de competiții.

 

Ne puteți urmări și pe Google News