Editura Evenimentul si Capital

LUPEA: Programul cabinetului Tariceanu: businessul in grup

cbbed41f33d196e5fb9a9d72c313eb93
Autor: | | 37 Comentarii | 0 Vizualizari

Ioana Lupea: "Al doile cabinet Tariceanu are un singur obiectiv: businessul in grup".

###Cum se vede PNL in oglinda noului guvern? Fara complexe. Ceea ce vedeti este ceea ce primiti, ar putea fi mottoul executivului restructurat din care fac parte liberali ce au mai multa legatura cu Parchetul decat cu domeniile primite spre administrare. In a carui echipa il regasim si pe ministrul comunicatiilor Nagy Zsolt, cercetat penal pentru ca ar fi protejat convorbirile telefonice ale „baietilor destepti” din energie. PNL n-a mai facut niciun efort sa-si ascunda defectele, sa fardeze interesele lui Dinu Patriciu reprezentate de Calin Popescu-Tariceanu, Teodor Melescanu si Ludovic Orban sau sa-si travesteasca baronii locali ca Tudor Chiuariu, Cristian Adomnitei si Paul Pacuraru. Isi exhiba impudic toate malformatiile politico-economice asa cum numai PSD in mandatul lui Adrian Nastase a fost in stare sa o faca. Nu doar prezenta unor liberali da de gol PNL aratandu-ne ce este de fapt, ci si absenta altora, respectiv excluderea ministrului finantelor, Sebastian Vladescu, din formula pentru ca nu avea o „chimie” cu Dinu Patriciu. Vladescu plateste pentru un pacat capital: constituirea Ministerului Finantelor in parte civila impotriva Rompetrol in dosarul „Creanta Libia” aflat deja in instanta. Examinand CV-urile neoficiale ale tuturor ministrilor se poate afirma ca al doilea cabinet Tariceanu are un singur program de guvernare: businessul in grup.O retea subterana de interese economice ii leaga pe membrii guvernului, unii de altii si de cei din afara puterii sau a politicii. Iar presiunile exercitate asupra viitorului cabinet nu cred sa aiba vreo legatura cu ideologiile de stanga sau de dreapta, ori cu politicile publice cum ar fi sistemul de impozitare. Am fi naivi sa credem ca PSD si PC isi conditioneaza sustinerea pentru noul cabinet de situatia pensionarilor sau de eliminarea TVA la alimentele de baza. In joc sunt contracte, privatizari, dosare, programe europene, adica milioane de euro. Or, in Romania este dovedit ca valorile sunt lesne convertibile in bani si actiuni, iar banii si actiunile in putere politica. A deplange in aceste conditii tradarea Aliantei D.A. in favoarea PSD si PC este doar sentimentalism. Pentru a pastra conectarea unui grup restrans la resurse, liberalii au sacrificat nu numai principiile care i-au adus la putere, ci si propria identitate. PNL este deja un zombi politic.Pe care, asa cum a avertizat sagalnic Viorel Hrebenciuc, PSD il va lua la guvernare doar „daca se va tine bine pe picioare”. O intrebare de final: cat de tare trebuie sa-l urasti pe Traian Basescu pentru a te autoamagi ca viitorul guvern reprezinta un „suflu proaspat” si „interesul public”?

Iubita lui Gheorghe Turda rupe tacerea! De ce a fost nevoita sa se desparta de artist

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI