Convorbire Odobescu-Cameron. Securitatea Flancului Estic al NATO, principalul subiect

Convorbire Odobescu-Cameron. Securitatea Flancului Estic al NATO, principalul subiect David Cameron / Sursa foto: Arhiva Evz

Ministra de Externe a României, Luminița Odobescu, și omologul de la Londra, David Cameron, au avut o convorbire telefonică. Cei doi au discutat despre securitatea Flancului Estic al NATO, dar și despre alte subiecte importante.

Ministra de Externe a României, Luminița Odobescu, și omologul de la Londra, David Cameron, au avut o convorbire telefonică, în care au discutat despre securitatea Flancului Estic al NATO și sprijinul pentru Ucraina.

Convorbire telefonică între Luminița Odobescu și Cameron

„Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut vineri, 9 februarie 2024, o convorbire telefonică cu omologul britanic, secretarul de stat pentru afaceri externe, Commonwealth și dezvoltare, David Cameron. Cei doi demnitari au discutat teme de actualitate ale agendei bilaterale, regionale și de securitate, evidențiind nivelul foarte bun al cooperării româno-britanice, pe multiple planuri”, arată un comunicat de presă al MAE.

Luminița Odobescu

Convorbire Odobescu-Cameron. Securitatea Flancului Estic al NATO, principalul subiect. Sursa foto: Facebook

„În context, ambii miniștri au reiterat interesul comun pentru sprijinirea, în continuare, a Ucrainei în fața agresiunii ilegale și nejustificate a Rusiei, precum și pentru consolidarea cooperării pe linie de apărare, atât în plan bilateral, cât și în cadrul NATO”, completează sursa citată. „În cadrul discuțiilor, un accent special a fost pus pe situația de securitate de la Marea Neagră și, totodată, pe necesitatea întăririi posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO”, mai arată MAE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Au fost trimise mesaje Ro-Alert

Locuitorii din Tulcea și Galați au fost avertizați noaptea trecută prin mesaje Ro-Alert în legătură cu posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, în urma unor atacuri ale rușilor cu drone asupra orașelor ucrainene Ismail, Reni și Odesa.

avion supraveghere NATO

Convorbire Odobescu-Cameron. Securitatea Flancului Estic al NATO, principalul subiect/ Sursa foto: Wikipedia

Anunțul ISU Delta

Niciunul din apelurile primite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta în urma mesajelor RO-ALERT, transmise în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe fondul războiului din Ucraina, nu a semnalat căderea vreunui obiect pe teritoriul României, a anunţat ISU Delta.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis mesajele RO-ALERT pentru localităţile din zona de nord a judeţului Tulcea ca să informeze populaţia că există riscul de cădere a unor obiecte din spaţiul aerian, iar în urma acestor mesaje ISU Delta a primit şapte apeluri la numărul unic de urgenţă 112.