Lucru românesc. Se lucrează de șase ani la 12 kilometri de drum. Autoritățile promit că la anul va fi gata

Lucru românesc. Se lucrează de șase ani la 12 kilometri de drum. Autoritățile promit că la anul va fi gata

Șoseaua de centură a Sucevei va fi deschisă parțial abia anul viitor. Șoferii vor putea circula pe un tronson de 5 kilometri, care face legătura între localitățile Șcheia și Pătrăuți.

Potrivit prefectului de Suceava, Florin Sinescu, au fost executate mare parte din lucrări, inclusiv marcajul rutier, dar că mai este nevoie de montarea unor parapete. Acesta a estimat că lucrările vor fi gata până pe 15 ianuarie.

Constructia şoselei de centură a Sucevei a inceput în 2008 și trebuia terminata în 2012, dar au fost extinse termenele mai întâi pentru noiembrie 2013, apoi pentru iulie 2014, constructorul angajându-se ulterior să termine primul tronson la 15 septembrie 2014, potrivit digi24.ro.

Ruta ocolitoare a Sucevei, dinspre Fălticeni spre Vama Siret şi Gura Humorului va avea o lungime totală de 12,4 kilometri şi va descongestiona traficul greu din municipiul reşedinţă de judeţ.

Ne puteți urmări și pe Google News