Lucian Bute: "Sper să mă bat anul viitor pentru unificarea centurilor"
- Sorin Breazu
- 11 noiembrie 2011, 17:55
Lucian Bute, campionul mondial IBF la categoria supermijlocie, a sosit astăzi în ţară. El a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre ultimul duel, cel cu jamaicanul Glen Johnson, cât şi despre planurile sale de viitor.
"Sunt foarte mulţumit şi fericit să mă întorc acasă cu centura. Am reuşit să îmi apăr titlul. Nu a fost un meci uşor, nu am reuşit să câştig înainte de limită. Am avut un adversar cu experienţă, un foarte bun încasator. A fost un pas mare pentru mine. Toate site-urile din America au vorbit foarte frumos despre mine. Am tras un semnal de alarmă pentru adversarii mei, care m-au criticat şi au spus că sunt supraestimat", a declarat, la sosirea în România, Lucian Bute.
Bute a vorbit despre accidentarea la deget, dar şi despre meciul cu veteranul jamaican Glen Johnson. "Din păcate, Johnson are capul foarte tare. Din runda a patra, am simţit durere în mâna stângă. Nu e o scuză. A fost o experienţă pentru mine. Pe viitor, mă voi întâlni cu adversari mult mai bine pregătiţi şi am nevoie de asemenea meciuri dificile", a explicat românul. Bute şi-a apărat, în urmă cu nici o săptămână, pentru a noua oară centura cu diamante, învingându-l pe jamaicanul Glen Johnson, după un meci pe care l-a dominat de la un capăt la celălalt, câştigând prin decizie unanimă.
"Pentru mine a fost un an perfect. M-am antrenat cu seriozitate. Nu am avut probleme de sănătate. E foarte greu să faci trei meciuri pe an la acest nivel, atât fizic şi psihic. Anul viitor nu ştiu dacă mă voi lupta de trei ori. Nu mă interesează ce spun ceilalţi. Eu vreau să rămân concentrat pe ce fac eu. Obiectivul nostru acum este să ne luptăm pentru unificarea centurilor. Sper să se întâmple la anul. Dacă Andre Ward va câştiga meciul cu Carl Froch, îmi e greu să cred că va accepta să ne luptăm, însă dacă se va impune Froch, am putea să ne întâlnim în SUA", a precizat Bute.