Luchin: "Puteam sa-i batem pe dinamovisti"

Luchin: "Puteam sa-i batem pe dinamovisti"

Copiii Timisoarei i-au chinuit pe "cainii" lui Mircea Rednic.

Poli Timisoara a produs duminica seara surpriza etapei a 21-a din Liga I, reusind sa blocheze liderul Dinamo cu o echipa compusa din jucatori aflati la varsta junioratului. Meciul s-a terminat nedecis, scor 1-1, dar "cainii rosii" s-au distantat la 16 puncte de Steaua, Rapid si CFR Cluj in clasament.

La ordinul patronului Marian Iancu, banatenii au intrat pe teren cu o echipa experimentala, multi fotbalisti primind botezul primei scene. Antrenorul Alin Artimon a folosit doar doi oameni de baza: "capitanul" Dan Alexa si senegalezul Gueye Mansour. Africanul a si marcat golul egalizator.

"I-am prins un pic umflati" Srdjan Luchin a implinit duminica 21 de ani. Fundasul central l-a transformat pe Ionel Danciulescu intr-un simplu anonim. Pentru jucatorul timisorean, meciul de duminica a fost unul special. A reprezentat debutul sau in Liga I, chiar in ziua in care a implinit 21 de ani.

"Ma asteptam sa fie un meci mai greu. Cred ca i-am prins un pic umflati pe dinamovisti. Ei se asteptau sa joace cu niste copii. Erau prea relaxati. Nu am simtit ca ar fi peste noi ca valoare in duelurile unu la unu. Si chiar puteam obtine mai mult decat un egal. In prima repriza noi am avut cinci ocazii, in timp ce ei s-au multumit doar cu una. Puteam sa-i batem pe dinamovisti", spune fundasul de la "satelitul" Politehnicii.

Luchin a inceput fotbalul la 13 ani, pe terenurile de bitum ale Liceului Banatul din Timisoara, iar la 15 ani a plecat la Pitesti, unde s-a perfectionat la scoala privata detinuta de Mircea Petescu. La 17 ani a debutat in Divizia B, la FC Baia Mare, iar apoi s-a transferat la Olimpia Satu Mare.

"A fost o perioada grea. Eram copil cand am ajuns in Divizia B. Chestia asta m-a ajutat mult. Am capatat experienta in joc, iar acum culeg roadele. Atunci a fost greu, dar acum e frumos", declara, multumit, fotbalistul.

In urma cu doi ani, Luchin a sustinut probe de joc la puternica echipa olandeza Feyenoord Rotterdam, insa transferul nu s-a realizat. "Am stat trei saptamani in Olanda. A fost o experienta placuta. Am vazut o alta mentalitate. E cu totul altceva decat la noi.

M-am pregatit cu echipa a doua, dar am facut si cateva antrenamente cu echipa mare. Nu stiu exact de ce nu s-a realizat transferul", afirma Luchin. Dupa debutul cu dreptul in Liga I, Srdjan Luchin, sarb de origine romana, ramane modest.

"E o atmosfera placuta la Poli II. Toti suntem tineri, nu exista reprosuri, suntem ca intr-o familie. Antrenorul Iosif Rotariu este foarte aproape de noi si ne ajuta foarte mult. Oricum, cred ca as putea sa fac fata in Liga I", mai spune Luchin.

Ne puteți urmări și pe Google News