Lucescu jr: "Zambind, fac fata presiunii"

Lucescu jr: "Zambind, fac fata presiunii"

Antrenorul echipei de fotbal Rapid a schimbat foaia in raporturile cu George Copos, capriciosul patron din Giulesti.

Antrenorul Razvan Lucescu a supravietuit "Generalului iarna" promis de George Copos, actionarul majoritar al echipei de fotbal Rapid.

Tehnicianul "alb-visiniu" a fost supus unei presiuni constante din partea lui Copos, care si-a criticat echipa chiar si cand obtinea victorii. In timp ce Lucescu junior se afla pe banca tehnica a giulestenilor, fostul vicepremier ii cauta inlocuitor.

In ultimele sase luni, Copos a negociat cu antrenori precum Ioan Sabau si Ladislau Boloni, dar a fost refuzat. In aceasta perioada, Razvan i-a avut alaturi pe jucatori, dar pe fata sa se putea citi deznadejdea. Starea sa de spirit s-a schimbat insa in ultimele saptamani, antrenorul fiind decis sa trateze problemele cu zambetul pe buze.

"Patronul actioneaza instinctiv"

EVZ: Domnule Razvan Lucescu, in acest an ati fost vazut zambind tot timpul la antrenamente. In decembrie aproape ca plangeati. Razvan Lucescu: Mi-e imi place sa fiu bucuros, dar nu reusesc mereu. Cine ar putea? Sunt destins pentru ca fac munca preferata.

Zambiti mai mult pentru ca ar fi renuntat George Copos la eterna presiune exercitata asupra echipei?Zambind, fac fata presiunii lui Copos. Am avut o perioada solicitanta. N-avea rost sa cresc si mai mult tensiunea de la echipa.

Jucatorii sustin ca nu se mai tem de presiunea patronului.In aceasta saptamana, am avut cu baietii doua discutii pe aceasta tema. Le-am spus ca presiunea va continua sa existe. Aceasta va veni din partea lui Copos, a adversarilor si a arbitrilor.

Le-am cerut un singur lucru: sa fim uniti! Au constientizat ca George Copos nu se va schimba niciodata. Patronul nostru actioneaza instinctiv, nu sta sa faca analize. Asa e omul!

In decembrie, ati asistat la antrenamentele spaniolilor de la Real Madrid. Cum a fost atmosfera?A fost o saptamana normala, desi echipa antrenata de Fabio Capello pierduse meciul cu Sevilla, contracandidata la titlu. Si acolo exista presiune, dar e alta mentalitate. Nimeni nu i-a pus la zid pe antrenori si pe jucatori. Lumea a analizat si a constientizat ca in viata mai si pierzi. 

"Nu ma intereseaza ce-a facut Ganea la Dinamo"

Vor fi probleme cu rebelul Ganea?    Lumea si-a facut o impresie gresita. Se face un caz Ganea fara sa existe. Ionel e vulnerabil, multi ii vor pielea. Mai mult, situatia tensionata de la Rapid poate persista punandu-i-se lui in carca porecla de "bad boy". Nu este baiat rau, chiar e de treaba!

La Dinamo a intrat in conflict cu antrenorul, coechipierii si conducerea.Nu ma intereseaza ce-a facut Ganea la Dinamo. Il stiu ca e jucator profesionist. Ionel va ajuta echipa sa-si atinga obiectivele, iar colegii lui il vor sustine sa se integreze rapid.

Nu sunt o problema absentele lui Viorel Moldovan de la unele antrenamente?Vio are 34 de ani. La varsta lui, n-are nevoie de doua antrenamente pe zi. La antrenamentele de dimineata a lipsit pentru a merge la Cursurile Pro de la federatie.

Am nevoie de el la antrenamentul de seara. In aceasta saptamana am facut cate doua sedinte de pregatire doar pentru ca jucatorii sa se readapteze la efort.

Va fi suficient un retur de exceptie ca acela din sezonul trecut pentru ca Rapid sa prinda locul doi?Greu de spus. Trebuie ca noi sa acumulam cat mai multe puncte. Poate celor de la Dinamo nu le va mai merge nimic. In viata e posibil orice. Doar pe parcursul returului vom vedea cum stam.

Avem sanse infime la titlu, dar nu trebuie sa renuntam. Cu Steaua ne vom bate pentru locul doi. Sper sa nu mai fim dezavantajati de arbitri si sa scapam de blestemul accidentarilor.  

Mutare

Moldovan - "secund", sah la "Ganez"

Atacantul Viorel Moldovan si-a mai luat o slujba. "Bormbardierul" de la Rapid va fi prezentat astazi ca noul antrenor secund al echipei. "Moldo-gol" va continua sa joace pana la finalul sezonului in garnitura lui Razvan Lucescu, dupa care isi va agata ghetele-n cui. Viorel va avea aceleasi insarcinari ca si celalalt "locotenent", Marian Rada.

Mutarea lui Lucescu junior poate fi interpretata ca o contraofensiva la alianta dintre Ionel Ganea si George Copos. Mai multi jucatori cred ca Ganea ar putea fi omul patronului in vestiarul echipei. Inainte de revenirea in butoiul cu pulbere din Giulesti, fostul "caine rosu" l-a intepat pe Lucescu junior.

In zilele premergatoare derby-ului Dinamo - Rapid (1 octombrie 2006), "Ganezul" rabufnise: "George Copos nu se pricepe la fotbal. El este influentat de Razvan Lucescu si de Dinu Gheorghe, atunci cand ia decizii la echipa. Razvan e un antrenor tanar, lipsit de experienta. Mai are multe de invatat. Poate ca Razvan a crezut ca sunt un jucator terminat".

STATISTICA

Tata si fiu, 230 de meciuri pe banca Rapidului 

George Copos este de 13 ani jupan in Giulesti. In aceasta perioada, Rapid a castigat doar doua titluri, prea putin pentru intentiile de prea-marire a afaceristului.

Patronul giulestean ii reproseaza actualului tehnician, Razvan Lucescu, ca nu castiga titlul, pentru ca Rapid sa ajunga in grupele Ligii Campionilor.

Lucescu junior este de doi ani si jumatate pe banca tehnica a "alb-visiniilor", reusind sa aduca langa Podul Grant doar un trofeu: Cupa Romaniei. Totusi, Razvan are meritul de a fi condus echipa pana in sferturile de finala ale Cupei UEFA.

Razvan Lucescu incearca sa-i calce pe urme celebrului sau tata, care a fost antrenor in Giulesti timp de 116 meciuri. Lucescu junior a strans pana-n acest moment 114 partide ca tehnician la Rapid.

In sezonul 1998/1999, cand echipa giulesteana luase titlul dupa o intrerupere de 32 de ani, Mircea Lucescu lipsise sase partide, perioada in care antrenase celebra formatie italiana Inter Milano.

Pe langa campionat, Mircea Lucescu a mai castigat cu Rapid trofeul Cupei Romaniei (1997/1998) si Supercupa (1999, dupa un 5-0 cu Steaua).

Cel mai titrat antrenor din istoria Rapidului este Mircea Rednic, actualul tehnician de la rivala Dinamo. El a castigat cu "alb-visiniii" campionatul (2002 /2003), Cupa Romaniei (2001/2002) si Supercupa (2002 si 2003).

Rednic l-a avut ca discipol pe Mircea Lucescu. Relatiile dintre cei doi antrenori au avut de suferit in ultima perioada. Pe 14 august 2005, George Copos l-a demis pe Razvan Lucescu si l-a "uns" pe Mircea Rednic.

Manevra a fost valabila doar o noapte, interventia de la Donetk a lui Lucescu senior avand darul de a-l readuce pe fiul sau pe banca tehnica a Rapidului.

Mircea Lucescu

Meciuri disputate:                            116 In campionat:                                       96 In Cupa Romaniei:                                 9 In Supercupa:                                         1                                                                                                                                                                                   In preliminariile Ligii Campionilor:    2 In Cupa Cupelor:                                    4 In Cupa Intertoto:                                   4 Victorii:                                                  82 Egaluri:                                                  20 Infrangeri:                                             14 Puncte in campionat:                       225 Golaveraj:                                            254-118

Razvan Lucescu

Meciuri disputate:                              114 In campionat:                                         79 In Cupa Romaniei:                                   9 In Supercupa:                                           1 In Cupa UEFA:                                         26 Victorii:                                                     65 Egaluri:                                                     32 Infrangeri:                                                17 Puncte in campionat:                          152 Golaveraj:                                              188-85

Ne puteți urmări și pe Google News