Lovitură dură în dosarul creditelor în franci elvețieni! ICCJ a anunțat decizia finală

Lovitură dură în dosarul creditelor în franci elvețieni! ICCJ a anunțat decizia finalăSursa foto: Arhiva EvZ

Gheorghe Piperea a pierdut procesul cu nu mai puțin de nouă bănci comerciale, demarat în 2016.

Asociația Parakletos, fondată de către Gheorghe Piperea, a pierdut definitiv procesul cu băncile. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca avocatul să plătească cheltuieli de judecată uriașe.

Decizia a venit în contextul scandalului pentru creditele în franci elvețieni acordate populației, în care Parakletos a acuzat băncile de practici comerciale înșelătoare.

Mai exact, asociația lui Piperea a susținut că băncile au încălcat legea atunci când au acordat credite în franci elvețieni cetățenilor români, fără să le explice debitorilor riscul valutar la care se expun.

Gheorghe Piperea are de plătit zeci de mii de euro băncilor

Gheorghe Piperea, care a pledat în numele Asociației, a pierdut procesul în toate cele trei stadii - fond, apel și recurs. Astfel, instanțele au decis ca Gheorghe Piperea să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 268.000 de lei - peste 56.000 de euro.

Dobânzile foarte mici i-au încurajat pe români să aplice pentru credite în franci elvețieni. Astfel, până în decembrie 2008, peste 110.000 de cetățeni au luat credite în valuta despre care au crezut că le va reduce din cheltuieli. Intenția s-a dovedit a fi total greșită, în condițiile în care leul s-a depreciat din ce în ce mai mult față de euro, iar francul s-a apreciat din ce în ce mai mult față de restul valutelor. Astfel, ratele în lei au ajuns să se dubleze în ultimul deceniu față de momentul în care au fost acordate împrumuturile.