Lovitură de teatru. George Simion apare în dosarul lui Florian Coldea
- Mădălina Sfrijan
- 19 iulie 2025, 09:08
George SImion. Sursa foto: captură videoGeorge Simion, liderul partidului AUR, este menționat în dosarul penal care îl vizează pe fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea. Numele politicianului apare într-o serie de conversații interceptate între Cătălin Hideg, denunțător în cauză, și Doru Tocaci, considerat un apropiat al lui Coldea.
George Simion, legătură cu dosarul lui Florian Coldea
Dosarul vizează acuzații grave: trafic de influență, spălare de bani și exercitarea fără drept a unei profesii. Printre cei trimiși în judecată se află Florian Coldea, un fost militar, precum și un avocat din Baroul București. În stenogramele aflate la dosar, cei implicați discută despre întâlniri cu persoane din mediul politic. Printre acestea s-ar fi aflat și George Simion, potrivit România TV.
Într-o discuție interceptată aflată în dosarul penal, Dan Tocaci îl confruntă pe Cătălin Hideg, reproșându-i că a fost primit de anumite persoane influente „în casele lor”.
La rândul său, Hideg recunoaște că i-a cerut lui Tocaci ajutorul pentru a găsi o soluție la o problemă gravă, susținând că există un plan abuziv prin care i se urmărește preluarea firmei.
Dan Tocaci: Bă, te-au primit oamenii la ei în casă!? Bă, te-au primit în… te-au primit oamenii la ei în casă? Ce, mă, au venit ei la tine?
Cătălin Hideg: Bine, mă! Pe tine te-am rugat, într-adevăr, să găsim o soluție să-mi rezolv problema că este ticăloasă și știi bine că vor să-mi ia firma. Da?
Stenograme incendiare
Tocaci revine asupra subiectului și face referire la o întâlnire în care ar fi fost prezent și liderul AUR, George Simion. Acesta susține că Hideg i-a adus la aceeași masă pe mai mulți actori cunoscuți din spațiul public, unde se discutau presupuse „strategii”.

Florian Coldea la Curtea de Apel București Sursa foto: EVZ
Tocaci afirmă că l-a avertizat atunci pe Hideg să renunțe la astfel de inițiative, deoarece riscau să atragă atenția presei. De asemenea, îl acuză că se înconjoară de persoane nepotrivite, care l-au influențat negativ și care ar fi permis scurgerea unor înregistrări către omul de afaceri Cristian Burci
Dan Tocaci: Gen, cum l-ai… a venit și prostul ăla de Simion (George Simion – n.r.), cum ai… i-ai pus la masă pe toți… ba ăla care e pe la televizor, toți făceați strategie la mese, când stăteați pe la mese și-ți spuneam: «Bă, potolește-te cu strategiile tale, că dai în presă, că o faci pe ăla!» …[se bâlbâie]… Știi foarte bine. Și ți-am zis: «Bă, potolește-te și stai în banca ta!». Ai numai prosti pe lângă tine si ți-a zis unul: «Hai, dă, bă, încoace că știm noi, că facem noi!». Cum au ajuns înregistrările la ăsta, la Burci (Cristian Burci – n.r.)?
Caz controversat
Omul de afaceri Dan Tocaci, trimis în judecată în dosarul care îl vizează pe Florian Coldea, a menționat numele fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, într-o conversație purtată cu Hideg, cel care a formulat denunțul în acest caz.
„Păi, gândeşte-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu Kovesi, cu alea…”, a afirmat Tocaci.
„Păi, el dacă se apucă să deschidă 2-3 vorbe, cade România”, spune Tocaci, referindu-se la fostul șef SRI.
La întrebarea adresată de Cătălin Hideg – „Păi, mai au (putere)?”, Dan Tocaci a răspuns menționând numele Laurei Codruța Kovesi: „Kovesi, dacă face aşa, se… se duce peste ea! (…) Au o putere fantastică. Da’ îi lasă în pace, îţi spun eu”.
El continuă să susțină că gruparea condusă de Coldea deține o influență considerabilă.
„N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toţi la mână”, a adăugat omul de afaceri, potrivit înregistrărilor din dosar.
Florian Coldea, ținta acuzațiilor
Joi, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat trimiterea în judecată a patru persoane în dosarul cunoscut sub numele de „Dosarul Coldea”. Printre inculpați se numără Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice din cadrul SRI, avocatul Doru Trăilă, și omul de afaceri Dan Tocaci.
Potrivit procurorilor, Dan Tocaci este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și de complicitate la trafic de influență. Alături de ceilalți inculpați, el ar fi făcut parte dintr-o structură bine organizată, cu o ierarhie clar stabilită și un mod de operare predefinit.
În rechizitoriul întocmit, anchetatorii subliniază că asocierea dintre Coldea, Dumbravă și Trăilă nu a fost una întâmplătoare sau ocazională. Ei vorbesc despre o grupare închegată, a cărei activitate a fost planificată și desfășurată în mod sistematic. Această structură ar fi funcționat într-un mod care subminează grav încrederea publicului în justiție și în instituțiile statului, creând o stare de teamă în rândul persoanelor cu care membrii grupului interacționau.
„Șeful cel mare” avea ultimul cuvânt
Anchetatorii arată că Dumbravă și Trăilă îl prezentau în mod constant pe Florian Coldea drept „șeful cel mare” – persoana care avea ultimul cuvânt în privința sprijinirii sau nu a unor potențiali clienți, precum și în stabilirea costurilor pentru influența exercitată.
Procurorii mai notează că activitatea infracțională a fost mascată prin înființarea unor societăți de consultanță de către Coldea și Dumbravă. Aceste firme au încheiat contracte de consultanță generală, atât cu societatea de avocatură condusă de Doru Trăilă (SCP Doru Trăilă și Asociații), cât și între ele, în scopul de a crea aparența unor relații legale de colaborare. În realitate, spun anchetatorii, aceste contracte ar fi fost folosite pentru a facilita fapte de trafic de influență, spălare de bani și exercitarea fără drept a unor activități.
„Au fost încheiate acte adiţionale la contractele de asistenţă juridică prin care au fost modificate clauzele privind obiectul contractelor şi preţul acestora, în scopul includerii serviciilor de consultanţă juridică nelegală prestată de către numitul Dumbravă Dumitru sau pentru a da o aparenţă de legalitate sumelor pretinse de inculpaţi pentru exercitarea influenţei”, susțin anchetatorii.
Contracte semnate cu societăți specializate în investigații
Procurorii mai arată că au fost încheiate contracte și cu societăți specializate în investigații, printre care și SC Intelligence SRL. Aceste colaborări aveau scopul de a obține informații sensibile care urmau să fie folosite pentru exercitarea de presiuni asupra persoanelor aflate în poziții decizionale, în vederea promovării intereselor unor clienți.
Potrivit anchetatorilor, erau monitorizate nu doar părțile adverse implicate în litigii, ci și apropiații acestora, experți, avocați și chiar magistrați. Rechizitoriul mai subliniază că activitatea grupării a avut un caracter continuu și o structură bine organizată, cu o specializare clară a membrilor. Fiecare persoană avea atribuții precise, iar obiectivul principal era obținerea de beneficii financiare.
Dumitru Dumbravă făcea referire la „echipe specializate”, în timp ce avocatul Doru Trăilă descria întreaga structură ca fiind o „organizare ierarhică de tip militar”. Documentul subliniază, de asemenea, că a fost identificată existența unui lider și a unei ierarhii bine definite în interiorul grupului.
„Inculpaţii Dumbravă Dumitru şi Trăilă Doru – Florel îl prezintă în mod repetat pe inculpatul Coldea Florian drept „şeful cel mare”, persoana care decide dacă şi în ce măsură va fi sprijinit potenţialul client, preţul influenţei tranzacţionate”, mai arată anchetatorii.