Alexandru Macingo are doar 16 ani și un pumn de oțel. Despre el, specialiștii în box susțin că este noul „Mike Tyson” și că ar avea o carieră de răsunet în față. Cu toate acestea, Macingo s-a distrat, sâmbătă seara, așa cum o fac sute de tineri din SUA, care lovesc, din senin, trecătorii pe stradă. „Jocul” nu primește laudele celorlalți dacă victima nu este doborâtă la pământ dintr-un singur pumn. Macingo a băut mai multe pahare alături de prietenii lui, Mircea Rostaș, Răzvan Stan și o fată de 15 ani, Luca Năoan. Apoi și-au zis că e vremea să se distreze. După ce au ieșit din club, tinerii s-au deplasat pe strada Paris, din centrul Clujului, unde s-au intersectat cu prima victimă. „De respectivul cetățean s-a apropiat Alexandru Macingo, care cu un singur pumn l-a făcut knockout. Prima victimă a suferit leziuni care necesită 45-50 de zile de îngrijiri medico – legale”, spune un polițist.

Lovituri năprasnice

Grupul și-a continuat drumul pe strada Paris, iar după câteva sute de metri, tinerii și-au zis că e nevoie de o altă distracție. Macingo și-a intrat din nou în rol, de data asta, cu doi studenți. S-a apropiat de aceștia și cu câte un singur pumn i-a făcut knockout. „Pe primul l-a lovit în maxilar, acesta a căzut și s-a lovit cu capul de bordură. Necesită 20-25 de zile de îngrijiri medico legale. Pe altul l-a lovit în zona feței și i-a provocat mai multe fracturi ale oaselor feței, necesitând 40-45 de zile de îngrijiri medico-legale. Ambii au ajuns la spital”, mai spune omul legii. La audieri, Alexandru Macingo a declarat, senin, că i-a bătut pe trecători pentru că a vrut să se distreze.


Jocul violent a fost semnalat pentru prima oară în New Jersey, în 1992

Au bătut doi copii

Grupul de bătăuși s-a deplasat pe strada Scorțarilor, iar la un moment dat au văzut doi băieți, de 15 ani, care stăteau de vorbă. Polițiștii spun că agresorii au trimis-o pe tânăra de 15 ani, Luca Năoan, să le dea câte o palmă celor doi. „Fata s-a executat, dar tinerii nu au reacționat. Macingo și-a intrat în rol, dar nu a apucat să facă măcel pentru că tinerii au fugit”, mai spune polițistul. În încăierare, unul dintrei băieți și-a pierdut telefonul mobil. Aparatul a fost luat de grupul de bătăuși și amanetat la o casă de amanet, fapt ce a dus la un prim indiciu despre identitatea agresorilor.

Polițiștii îl mai suspectează pe Macingo și de alte fapte cu violență. Pe 28 februarie, un bărbat a reclamat la Poliția Cluj că, din senin, a fost lovit de către un tânăr în zona feței, suferind o dublă fractură de mandibulă. În ciuda probelor adunate de polițiștii clu jeni, procurorul Marius Pantea Călin, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, a dispus ca Alexandru Macingo și prietenii lui să fie cercetați în stare de libertate.


Alexandru Macingo le-a declarat polițiștilor că a vrut să se distreze

Te-ar putea interesa și: