În România, piaţa muncii nu e adaptată pentru persoanele cu dizabilităţi, nici ca accesibilizare, nici ca mentalitate. Rezultatul: doar 11% dintre acestea îşi găsesc un loc de muncă.

România are o rată de angajare a persoanelor cu dizabilităţi de aproape cinci ori mai mică decât state europene cu sisteme sociale bine puse la punct, precum ţările nordice. Astfel, dacă la noi, doar 11% dintre persoanele cu handicap au reuşit să-şi găsească un loc de muncă, multe fiind plătite cu puţin peste salariul minim pe economie, în Finlanda, spre exemplu, rata de angajare a celor cu probleme de sănătate ajunge la aproape 50%. Aşa se face că, potrivit statisticilor, din totalul angajaţilor români, mai puţin de 1% au o dizabilitate. Iar specialiştii susţin că se chinuiesc de ani buni să integreze cât mai multe persoane cu handicap pe o piaţă a muncii nu foarte primitoare.

Gabriela Comănescu, coordonatorul Programului de integrare în muncă a persoanelor cu dizabilităţi al organizaţiei Motivation România, spune că, "teoretic, o persoană cu handicap poate lucra oriunde, trebuie doar ca locul de muncă să fie adaptat nevoilor ei". Mai exact, cei care au deficienţe mintale pot face munci fizice, iar cei care au boli interne pot presta orice muncă care nu le afectează evoluţia bolii.

Piaţă prea competitivă

În realitate însă, "piaţa muncii nu e adaptată pentru persoanele cu handicap: nu e suficient de specializată pentru ele, însă este foarte, foarte competitivă", arată Comănescu. "Patronii români vor angajaţi care să facă de toate, nu vor un om care, spre exemplu, să se ocupe doar de aşezarea produselor pe raft. Or, pentru astfel de persoane, e nevoie de joburi specializate", explică aceasta.

Potrivit specialistului, în România cei cu dizabilităţi au doar două variante. "Le găsim joburi fie la companii multinaţionale, ca re au o cultură organizaţională de deschidere către cei cu dizabilităţi (însă e nevoie de oameni cu multă şcoală, ceea ce rar se găseşte), fie le putem oferi posturi slab calificate şi, automat, prost plătite", subliniază Gabriela Comănescu.

Ea adaugă şi o altă problemă care le pune beţe-n roate celor cu handicap: mentalitatea semenilor, care nu sunt încă dispuşi să le acorde o şansă reală. "Ne este greu să ne obişnuim să-i vedem muncind cot la cot cu noi. Avem sentimente de compasiune, însă nu-i tratăm ca pe nişte egali", conchide Comănescu.

Un studiu al Societăţii Academice Române, realizat anul trecut, arăta că dizabilitatea cel mai uşor acceptată este surdocecitatea (surzi şi orbi, deopotrivă), iar cel mai dificil de acceptat sunt cei care se deplasează în scaun cu rotile, din cauza lipsei accesibilizării. "Cu cât dizabilitatea lor e mai severă, cu atât e mai dificil să-şi găsească un loc de muncă", concluzionează specialiştii.

Criza, o problemă în plus La mentalitate se adaugă acum şi criza. Şi împreună, cele două probleme au reuşit să blocheze multe dintre iniţiativele bune din anii trecuţi. Spre exemplu, explică Gabriela Comănescu, Motivation a câştigat un proiect din fonduri europene, prin care ar trebui să angajeze 280 de români cu dizabilităţi, însă abia a reuşit să găsească locuri de muncă pentru 50 de oameni.

Asta în condiţiile în care, la nivel naţional, există aproximativ 255.000 de persoane cu dizabilităţi, care au vârsta şi capacitatea de a munci.

"Dar aceasta este aproximarea noastră, nu există o statistică oficială. Statisticile Ministerului Muncii arată că aproximativ 29.000 de persoane cu handicap sunt angajate, ceea ce reprezintă sub 0,68% din numărul de angajaţi în registraţi în România. Din populaţia cu handicap reprezintă în jur de 11%, ceea ce înseamnă foarte puţin, dacă ne comparăm cu alte state cum e Polonia, cu o rată de angajare de 20%. Ca să nu mai vorbim de Finlanda, de exemplu, unde rata ajunge la 50%", încheie reprezentanta Motivation România.

PROIECT

Reevaluări şi sancţiuni pentru dosare false

Ministerul Muncii propune modificarea legii privind persoanele cu handicap, intenţia fiind înscrisă şi în programul de guvernare.

Astfel, potrivit proiectului de act normativ, se vor pune la punct obligaţiile pe care trebuie să le respecte cei cu dizabilităţi pentru a putea primi ajutor din partea statului. Una dintre aceste obligaţii ar fi căutarea unui loc de muncă, în caz contrar fiind impuse şi sancţiuni, care lipsesc din actuala legislaţie.

În plus, a fost demarat deja un amplu control care-i vizează pe cei asistaţi în acest moment, în următorii patru ani urmând să fie reevaluate toate persoanele cu dizabilităţi. Iar falşii deţinători de certificate cu grad de handicap vor pierde orice drept.

SOLUŢIE

Şcoala poate câştiga în lupta cu mentalitatea

Pentru tinerii cu o dizabilitate fie ea şi mai uşoară situaţia e dificilă, mai ales dacă s-au oprit la primul nivel de şcolarizare. La 26 de ani şi cu scolioză din naştere, Marcel Şurubaru se bucură că şi-a găsit un loc de muncă.

"Mi-au recomandat nişte prieteni Fundaţia Motivation, iar, în aprilie, cei de aici m-au sunat că mi-au găsit un job. Sunt casier, am lucrat două luni câte patru ore pe zi, am fost în probe, iar acum lucrez cu program întreg. Mă descurc, mă înţeleg bine cu colegii, sper să fie aşa şi în continuare", spune încrezător tânărul. "Când lucram patru ore, primeam 340-360 de lei, plus tichete de masă", adaugă el, încântat că, de acum, va câştiga mai mult.

Boala nu îi permite să facă prea mult efort. În plus, dacă şcoala i-ar fi putut oferi o soluţie de viitor, n-ar fi rămas cu doar zece clase. În acest fel, i-au fost limitate însă şansele la un loc de muncă mai bun. "Am mai căutat, am lăsat şi CV-uri, dar nu am fost contactat", explică Şurubaru.

"Am doar zece clase, am avut probleme de familie, a murit tata, a trebuit să stau cu mama. Deocamdată, rămân la acest loc de muncă, vreau să capăt experienţă. Însă m-am gândit să termin şcoala, liceul", conchide tânărul.

De altfel, directoarea Gabriela Comănescu consideră că şcoala este un capitol la care cei mai mulţi români cu dizabilităţi stau prost. "Principalele trei impedimente sunt handicapul, percepţia lor şi nivelul de şcolarizare. Majoritatea nu au foarte multă şcoală. E greu să-i trimiţi la cursurile de calificare, unii nu au mai mult de opt clase sau nici măcar atât, iar un nivel scăzut de educaţie este primul obstacol în obţinerea unui loc de muncă. Şi asta, mai ales acum, când piaţa muncii nu este foarte ofertantă", susţine aceasta.

De aceea, specialiştii îi sfătuiesc pe toţi românii cu dizabilităţi să încerce să-şi finalizeze studiile. "Noi îi îndrumăm către învăţământul formal, cum este programul «A doua şansă», iar o parte merg către licee care primesc elevi şi de vârste mai înaintate, de obicei la seral sau la distanţă", explică specialiştii.

Articolul continuă în pagina următoare cu povestea lui Constantin Dumbravă, un bărbat cu handicap, al cărui câştig lunar se ridică la doar 300 de lei