Lobont a semnat!

Lobont a semnat!

Noul portar de la Dinamo a anuntat ieri, la prezentarea oficiala, ca viseaza sa-i umileasca pe rivalii de la Steaua si Rapid.

Dinamo si-a prezentat ieri ultima achizitie: portarul Bogdan Lobont. Dupa ce l-a pierdut pe "bombardierul" Ionel Ganea, clubul din Soseaua Stefan cel Mare a reusit sa dea lovitura in zona defensiva si sa-si umple "caria" dintre buturi.

Lobont a semnat un contract valabil pe patru ani si jumatate, urmand sa incaseze 320.000 de euro pe sezon. Pentru transferul definitiv in "Groapa", Dinamo le-a platit 750.000 de euro italienilor de la Fiorentina.

Noul fotbalist dinamovist este convins ca va repeta evolutiile excelente din returul editiei 2001/2002, cand a castigat campionatul Romaniei alaturi de "cainii rosii". In urma cu cinci ani, Bogdan fusese imprumutat de la Ajax Amsterdam, unde lustruia banca de rezerve, titular fiind Fred Grim, un portar de 37 de ani!

Ne puteți urmări și pe Google News

"Doream sa joc la o echipa mare, precum Dinamo. Mai castigasem un titlu alaturi de aceasta formatie. Sunt bucuros pentru decizia luata. Vreau sa joc! Sper sa avem un drum cat mai lung in Europa. Vreau sa mentinem distanta fata de adversari.

Macar atat, daca nu reusim chiar sa o marim. Trebuie sa ne gandim deja la Liga Campionilor", a declarat, zambind, Lobont, care a inceput deja razboiul psihologic cu adversarii de la Steaua si Rapid, aflati la 13, respectiv 16 puncte in urma liderului Dinamo.

"Revenirea la nationala depinde doar de mine" Transferul lui Lobont a fost pagubos pentru Fiorentina. Echipa toscana il achizitionase pe roman, de la Ajax (ianuarie 2006), pentru 1,5 milioane de euro. Rezulta astfel o "gaura" de 750.000 de euro in bugetul italienilor, mai ales ca Bogdan a primit un salariu de 800.000 de euro pentru cele doar 17 meciuri disputate.

Lobont va aniversa maine 29 de ani, semnarea acordului cu Dinamo putand fi socotita un cadou pentru cariera sa aflata in impas. Marele sau vis este sa revina in poarta nationalei, dar, pana atunci, Bogdan trebuie sa confirme in poarta celor de la Dinamo.

"Cred ca venirea mea ii va motiva si mai mult pe ceilalti portari. Doar Mircea Rednic va fi pus in dificultate atunci cand va trebui sa-l aleaga pe cel care va sta in poarta. Ma stiu bine cu nea Mircea, doar am fost colegi! Sper ca evolutiile mele sa ma readuca in vederile selectionerului. Revenirea la nationala depinde doar de mine. Pana pe 7 februarie (n.r. - data meciului amical dintre Italia si Romania) mai este destul timp", a mentionat noul "caine rosu". Intrebat daca isi va termina cariera in "alb-rosu", Lobont a raspuns printr-un dribling: "Vreau sa mai joc opt ani".

BORCE PREGATESTE DANSUL

"Cu Lobont, trebuie sa invingem in Ghencea!" Cristian Borcea, directorul executiv de la Dinamo, radia de bucurie pentru lovitura data pe piata transferurilor. Aerul tare al inaltimilor din Liga I il determina pe oficialul dinamovist sa pune tunurile pe Steaua, inamicul public numarul unu.

"Cu Lobont, trebuie sa invingem in Ghencea! Suntem buni, trebuie sa marim si mai mult diferenta fata de Steaua. Pentru stelisti, ar fi o realizare sa ne bata. Asa se intampla cand esti la 13 puncte in urma liderului", s-a laudat Borcea.

Pentru ca nimeni nu-l baga in seama pe impresarul Victor Becali, directorul executiv al "cainilor" a incercat sa-l salveze pe stingherul sau prieten: "Victor era condamnat sa-l aduca pe Lobont si a reusit".