Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat Guvernul că nu a venit la Cotroceni cu un "plan B" referitor la Brexit si i-a cerut premierului Dacian Cioloş să înceteze cu "declaraţiile războinice".
Întrebat cum comentează declaraţiile premierului Dacian Ciolos, care a cerut partidelor să fie prudente cu proiectele pe care le propun în perioada următoare, Dragnea a spus: ”Cred că domnul Dacian Cioloş, împreună cu tot cabinetul, ar trebui să aibă mai puţine declaraţii războinice şi să se aşeze în mod serios pe această analiză. Nu ţin neapărat să critic, dar ar fi fost bine dacă guvernul României ar fi avut şi un plan B. Asta nu înseamnă că nu se poate face repede şi noi suntem diuspuşi, preşedintele insistă la asta, să participăm în mod activ la acest program”
CE A SPUS CIOLOŞ:
"România se bucură de o situaţie economică bună în momentul de faţă şi e foarte important ca, prin măsurile pe care le luăm, prin atitudinea pe care o vom avea în perioada imediat următoare, şi la nivelul Guvernului, dar şi la nivelul clasei politice, să facem în continuare din această situaţie economică un atu (...) Din acest punct de vedere nu pot decât să invit la prudenţă în deciziile politice care vor fi luate în acest an electoral, mai ales decizii politice care pot avea un impact asupra bugetului, decizii politice care pot avea în general un impact asupra economiei", a spus prim-ministrul, la Palatul Victoria, într-o declaraţie de presă pe tema referendumului din Marea Britanie.