Litoralul, împânzit de forțe de ordine pentru protecția turiștilor

Litoralul, împânzit de forțe de ordine pentru protecția turiștilor

Peste 1500 de polițiști și pompieri din întreaga țară vor suplimenta, în acest sezon estival, efectivele Ministerului de Interne pentru asigurarea ordinii publice în stațiuni și salvarea turiștilor care vor avea nevoie de ajutor.

Pe litoral au ajuns deja 182 de polițiști detașați din mai multe județe ale țării, urmând ca, alături de 300 de polițiști ai IPJ Constanța, să asigure, pâna la începutul lunii august, ordinea și liniștea publică în stațiunile de pe litoral. Un alt lot de 200 de polițiști va fi detașat în luna august. În misiunile lor pe litoral polițiștii vor acționa, în patrule, împreună cu angajații Inspectoratului de Jandarmi al Județului Constanța și ai Grupării Mobile de Jandarmi.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, aflat la Constanța, pentru trecerea în revistă a efectivelor și tehnicii structurilor care vor asigura măsurile de ordine publică pe litoral, a declarat că numărul forțelor de ordine care vor supraveghea aglomerările va crește. Vor fi date sancțiuni atât teraselor care nu respectă măsurile antipandemie, cât și celor care încalcă regulile, sperând ca turiștii să păstreze distanțarea fizică. „Să-i protejați de boală și de infractori”, le-a cerut, Marcel Vela, forțelor de ordine.

Ne puteți urmări și pe Google News

Peste 1.000 de pompieri din 26 de județe ale țării vor suplimenta efectivele de salvatori de pe litoralul românesc, în mai multe serii, pe întreaga perioadă a sezonului estival. În sprijinul pompierilor constănțenilor vor fi trimise și mijloace specific, ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate, motociclete SMURD.

Începând cu acest sfârșit de săptămână, în zonele intens circulate din județul Constanța, devin funcționale 24 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

-8 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, șenilate și motociclete SMURD, în stațiunile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche;

-5 puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcațiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.

-11 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor și Mihail Kogălniceanu/RajaOvidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti și Vama Veche și Eforie Nord;

O atenție sporită este acordată și misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrăzile A2 si A4, astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică dinjudețele Călărași, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.