„Lista ruşinii“ pe bani europeni

„Lista ruşinii“ pe bani europeni

Fiecare român poate vedea cum se cheltuiesc banii europeni.

Ministerul Finanţelor a publicat pe site-ul instituţiei lista companiilor care au contractat lucrări cuprinse în proiectele finanţate prin programul de preaderare ISPA. Lista cuprinde firmele, valoarea contractelor, obligaţiile asumate, termenul de finalizare şi o rubrică specială dedicată stadiului actual al lucrărilor.

Acest model se va aplica tuturor firmelor care au contractat şi vor contracta lucrări din fondurile europene de după aderare, a declarat ieri Eugen Teodorovici, secretarul de stat din Ministerul Economiei şi Finanţelor responsabil cu fondurile UE. Autorităţile au reziliat 13 contracte din fonduri ISPA, pentru o parte dintre acestea fiind reluată licitaţia, indică datele publicate ieri. Potrivit secretarului de stat, până în prezent au fost depuse aproape 1.300 de proiecte pentru accesarea fondurilor postaderare.

Dintre acestea, au fost aprobate 281 de proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 2,5 miliarde de euro. Până la sfârşitul anului, reprezentanţii MEF estimează că România va atrage 2,6 miliarde de euro din fonduri europene, incluzând programe de preaderare, postaderare şi pe cele destinate agriculturii.

Ne puteți urmări și pe Google News