Lista NEAGRĂ din PSD: Şefii de Consiliu Județean care vor DEMISIONA

Lista NEAGRĂ din PSD: Şefii de Consiliu Județean care vor DEMISIONA

Liderii PSD s-au întâlnit în Teleorman, unde au discutat despre problemele din partid, dar şi despre o nouă schimbare de care social democraţii au nevoie.

Printre temele abordate s-a numărat şi interdicţia ocupării de către o persoană, simultan, a funcţiei de preşedinte de Consiliu Judeţean şi şef al organizaţiei PSD. Aşadar, pentru că sunt multe astfel de situaţii,  a fost făcută şi o listă cu cei care urmează să­-şi înainteze demisiile din funcţiile înalte deţinute în partid:

Paul Stănescu – CJ Olt, Silvian Ciupercă – CJ Ialomiţa, Tiberiu Marc – CJ Sălaj, Dragoş Benea – CJ Bacău, Cătălin Nechifor – CJ Suceava, Horia Teodorescu – CJ Tulcea, Dumitru Buzatu – CJ Vaslui şi Adrian Ţuţuianu – CJ Dâmboviţa, potrivit ştiripesurse.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News