„Lionel”, marele câștigător al TIFF 2026. Toți laureații celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania
- Iuliu Vlădescu
- 21 iunie 2026, 06:25
Cele mai importante trofee ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) au fost decernate sâmbătă seară, în cadrul Galei de Închidere organizate la Teatrul Național din Cluj.
„Lionel”, marele câștigător al TIFF 2026
Marele câștigător al ediției din acest an a fost lungmetrajul Lionel (Spania, Franța), care a primit Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro, oferit de Banca Transilvania.
Distincția a fost înmânată de actorul irlandez Aidan Gillen, membru al juriului Competiției Oficiale. Regizat de Carlos Saiz, filmul urmărește povestea unui tânăr care pornește într-o călătorie alături de tatăl său, într-o încercare de a reface relația dintre ei, afectată de ani întregi de absență și neînțelegeri.
Vizibil emoționat în momentul primirii premiului, regizorul Carlos Saiz a declarat: „este un film despre familie și a doua șansă, dar, mai presus de toate, este un film care aduce în prim-plan oameni ale căror povești ajung prea rar pe ecran. Vă mulțumim că ne ajutați să le oferim vizibilitate și că le onorați prin acest premiu.”
Celelalte premii la Tiff
Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro, oferit de Institutul Cultural Român, a fost acordat regizoarei Konstantina Kotzamani pentru Titanic Ocean, un film care combină elemente fantastice și pop într-o poveste despre adolescență, iubire și libertatea imaginației.
Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, a fost câștigat de Tatăl nostru (Our Father), o coproducție Serbia, Croația, Italia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina, care explorează tema dependenței și a procesului de recuperare.
La categoria Cea mai bună interpretare, premiul în valoare de 1.000 de euro a fost acordat întregii distribuții din Gol goluț (Truly Naked, Țările de Jos, Belgia, Franța). Distincția i-a recompensat pe Caolán O’Gorman, Andrew Howard, Alessa Savage și Safiya Benaddi, pentru prestațiile dintr-un film care abordează vulnerabilitatea, intimitatea și dificultatea oamenilor de a se reconecta unii cu ceilalți.
În competiția Zilele Filmului Românesc, Premiul pentru Lungmetraj, în valoare de 2.000 de euro, oferit de DACIN SARA, a fost câștigat de Y, regizat de Maria Popistașu și Alex Baciu.
La categoria Debut, premiul în valoare de 1.500 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim, a revenit filmului Dus-întors, semnat de regizorul Cristian Bota.
Aici mă simt acasă, în regia lui Gábor Holtai (Ungaria), a primit Premiul Publicului
Secțiunea What's Up, Doc? și-a desemnat câștigător documentarul Memorie (Memory, Franța, Țările de Jos), regizat de Vladlena Sandu. Premiul, în valoare de 2.000 de euro, recompensează un documentar hibrid cu puternică dimensiune autobiografică, în care cineasta revine asupra experiențelor trăite în copilărie, în timpul războiului din Cecenia, și asupra efectelor pe care acestea le-au avut asupra vieții sale.
Și publicul festivalului și-a desemnat favoriții. Aici mă simt acasă (Feels Like Home), în regia lui Gábor Holtai (Ungaria), a primit Premiul Publicului, în valoare de 2.000 de euro, oferit de Mastercard.
În același timp, Delta sălbatică, regizat de Dan Dinu, a fost desemnat Cel mai Popular Film românesc al ediției și a primit Vodafone Hearts’ Award, în valoare de 2.500 de euro.
Premii pentru personalități
Gala de închidere a inclus și acordarea mai multor distincții speciale dedicate unor personalități marcante ale cinematografiei.
Trofeul TIFF.25 i-a fost acordat regizorului Corneliu Porumboiu, cel mai premiat cineast român din istoria festivalului.
Premiul Janovics Jenő a fost oferit producătorului și distribuitorului polonez Roman Gutek.
Premiul de Excelență, oferit de Nova Power & Gas, a fost primit de actrița Anda Onesa.
Tot în cadrul galei, Premiul pentru Întreaga Activitate, oferit de Rețeaua de Sănătate Regina Maria, i-a revenit actriței italiene Ornella Muti. Distincția i-a fost înmânată de actorul Gabriel Spahiu, într-un moment care a stârnit aplauzele și râsetele spectatorilor prezenți la Teatrul Național din Cluj-Napoca.