Cristian Săpunaru, fotbalistul român de la FC Porto, va veni astăzi la Bucureşti cu trofeul Ligii Europa, care va fi expus în diferite locuri până la finală.
Cu mai puţin de o lună înaintea finalei Ligii Europa, prima partidă de o asemenea anvergură găzduită în România (n.r. - 9 mai, "Naţional Arena"), trofeul competiţiei va ajunge, astăzi, la Bucureşti. Fundaşul român Cristian Săpunaru va face parte din delegaţia grupării FC Porto, care a câştigat trofeul în 2011, la ceremonia de înmânare care va avea loc azi, de la ora 17.00, la "Naţional Arena". Michel Platini, şeful UEFA, va fi şi el prezent în Capitală.
A ajuns instalaţia de iluminare a gazonului
Organizatorii finalei vor să evite cu orice preţ dezastrul care s-a petrecut la meciul inaugural de pe "Naţional Arena", când suprafaţa de joc a fost impracticabilă.
Astfel, după ce gazonul a fost înlocuit cu unul nou (n.r. - operaţiune care a costat 1 milion de euro) zilele trecute, de ieri, stadionul de cinci stele beneficiază şi de o instalaţie de iluminare artificială a gazonului. Trofeul va fi expus, printre altele, în Piaţa George Enescu, Pasajul Universităţii, Centrul Vechi, căminele Politehnicii, Primăria Capitalei, Parcul Unirii şi sediul COSR. Organizatorii aşteaptă aproximativ 40.000 de turişti în ziua marelui meci.