LIGA EUROPA: Inter, victorie cu emoţii. Autogol de tot râsul la Atena! | VIDEO

LIGA EUROPA: Inter, victorie cu emoţii. Autogol de tot râsul la Atena! | VIDEO

Meciurile din etapa a 3-a a celei de-a doua competiţi europene intercluburi s-au desfăşurat joi seară.

Fără Cristi Chivu, care, din cauza unei accidentări, n-a fost inclus pe lista UEFA, Inter Milano s-a chinuit să-i învingă pe cei de la Partizan Belgrad. Italienii au reuşit să se impună graţie golului marcat de Palacio cu două minute înainte de expirarea timpului regulamentar de joc. Pentru a preîntâmpina violenţele, mai mulţi "ultraşi" sârbi au fost opriţi de autorităţi să se deplaseze în Italia. Panathinaikos Atena a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida cu Lazio Roma, în care italienii au deschis scorul dintr-un autogol de cascadorii râsului înscris de Seitaridis. Fundaşul grec a primit o pasă de la portarul Karnezis şi, pus sub presiune de adversari, a trimis mingea spre propria poartă, uitând că goal-keeper-ul era ieşit dintre buturi! Din fericire pentru Seitaridis, Panathinaikos a egalat în ultimul minut de joc. Portughezul Jorge Costa, fost antrenor la CFR Cluj, a debutat cu stângul pe banca tehnică a ciprioţilor de la AEL Limassol, care au pierdut, scor 0-1, partida de pe teren propriu cu Fenerbahce. Jocul a fost condus de o brigadă din România, avându-l la centru pe Alexandru Tudor, ajutat de asistenţii Cristian Nica şi Aurel Oniţă şi de arbitrii adiţionali Ovidiu Haţegan şi Cristi Balaj. Arbitru de rezervă a fost Octavian Şovre. Atletico Madrid, deţinătorea trofeului, s-a impus cu 2-1 în meciul cu Academica Coimbra, iar FC Liverpool a câştigat la limită, scor 1-0, în faţa "milionarilor de la Anji. Liga Europa, etapa a 3-a Ora 20.00 Grupa G Videoton - FC Basel 2-1 Nikolici (2), Caneira (32) / Schar (90) Genk - Sporting Lisabona 2-1 Ceulaer (25), Barda (88) / Schaars (7) Clasament: 1. Genk (7 p), 2. Videoton (6 p), 3. FC Basel (2 p), 4. Sporting Lisabona (1 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): FC Basel - Videoton, Sporting Lisabona - Genk. Grupa H Rubin Kazan - Neftci Baku 1-0 Kasaev (16) Inter Milano - Partizan Belgrad 1-0 Palacio (88) Clasament: 1. Inter (7 p), 2. Rubin Kazan (7 p), 3. Neftci Baku (1 p), 4. Partizan Belgrad (1 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): Neftci Baku - Rubin Kazan, Partizan Belgrad - Inter Milano. Grupa I Olympique Lyon - Athletic Bilbao 2-1 L. Lopez (54), Briand (86) / I. Gomez (79) Sparta Praga - Hapoel Kiryat Shmona 3-1 Krejci (7), Kadlec (10), Svejdjik (44) / Abuhatzira (76) Clasament: 1. Olympique Lyon (9 p), 2. Sparta Praga (6 p), 3. Athletic Bilbao (1 p), 4. Hapoel Kiryat Shmona (1 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): Hapoel Kiryat Shmona - Sparta Praga, Athletic Bilbao - Olympique Lyon. Grupa J Panathinaikos Atena - Lazio Roma 1-1 Toche (90) / Seitaridis (25-autogol) NK Maribor - Tottenham 1-1 Beric (42) / Sigurdsson (59) Clasament: 1. Lazio (5 p), 2. NK Maribor (4 p), 3. Tottenham (3 p), 4. Panathinaikos (2 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): Lazio Roma - Panathinaikos Atena, Tottenham - NK Maribor. Grupa K Rosenborg - Metalist Harkov 1-2 Elyounoussi (46) / Marlos (81), Diskerud (89) Rapid Viena - Bayer Leverkusen 0-4 Wollscheid (37), Castro (57, 90), Bellarabi (58) Clasament: 1. Bayer Leverkusen (7 p), 2. Metalist Harkov (7 p), 3. Rosenborg (3 p), 4. Rapid Viena (0 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): Metalist Harkov - Rosenborg, Bayer Leverkusen - Rapid Viena. Grupa L Helsingborg - Hannover 1-2 Alvaro (90+1) / M.B. Diouf (12), Ya Konan (90+3) Levante - Twente 3-0 Michel (59-penalty), Rios (78, 88) Clasament: 1. Hannover (7 p), 2. Levante (6 p), 3. Twente (2 p), 4. Helsingborg (1 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): Hannover - Helsingborg, Twente - Levante. Ora 22.05 Grupa A FC Liverpool - Anji Mahacikala 1-0 Downing (53) Young Boys Berna - Udinese 3-1 Bobadilla (4, 71, 81-penalty) / Coda (74) Clasament: 1. FC Liverpool (6 p), 2. Anji Mahacikala (4 p), 3. Udinese (4 p), 4. Young Boys Berna (3 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): Anji Mahacikala - FC Liverpool, Udinese - Young Boys Berna. Grupa B Atletico Madrid - Academica Coimbra 2-1 D. Costa (48), Emre Belozoglu (67) / E. Cisse (86) Hapoel Tel Aviv - Viktoria Plzen 1-2 Maman (19) / Horvath (45), Rajtoral (55) Clasament: 1. Atletico Madrid (9 p), 2. Viktoria Plzen (6 p), 3. Academica Coimbra (1 p), 4. Hapoel Tel Aviv (1 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): Academica Coimbra - Atletico Madrid, Viktoria Plzen - Hapoel Tel Aviv. Grupa C AEL Limassol - Fenerbahce 0-1 E. Korkmaz (72) Borussia Monchengladbach - Olympique Marseille 2-0 Daems (33-penalty), Mlapa (67) Clasament: 1. Fenerbahce (7 p), 2. Marseille (4 p), 3. Borussia Monchengladbach (4 p), 4. AEL LImassol (1 p). Grupa D Martimo - Bordeaux 1-1 Roberge (36) / Gouffran (30) Newcastle - FC Bruges 1-0 Obertan (48) Clasament: 1. Newcastle (7 p), 2. Bordeaux (4 p), 3. FC Bruges (3 p), 4. Maritimo (2 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): FC Bruges - Newcastle, Bordeaux - Maritimo. Grupa F Dnepro Dnepropetrovsk - Napoli 3-1 Fedetskyy (2), Matheus (42), Giuliano (64) / Cavani (75-penalty) PSV Eindhoven - AIK Stockholm 1-1 Lens (80) / Karikari (61) Clasament:1. Dnepro (9 p), 2. PSV Eindhoven (4 p), 3. Napoli (3 p), 4. AIK Stockholm (1 p). Etapa viitoare (8 noiembrie): AIK Stockholm - PSV Eindhoven, Napoli - Dnepro Dnepropetrovsk.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/fzq76ogPMO4" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News