Mai bine de jumătate din energia hidroelectrică a României – cât toate celelalte baraje la un loc – este produsă de Hidrocentrala Porţile de Fier 1. Amplasată la 15 km în amonte de oraşul Drobeta Turnu-Severin, hidrocentrala este una dintre cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa. În 1956, România şi Serbia – pe atunci Republica Socialistă Federativă Iugoslavia – au hotărât să construiască o hidrocentrală la Porţile de Fier, locul unde Dunărea are lăţimea mică şi volumul de apă mare. Așa a apărut Porţile de Fier 1, potrivit newsteam.ro.

Documentele care atestau partenriatul dintre cele două țări au fost semnate în 1963, una an mai tîrziu, în 1964, fiind demarată și construcția a cee ace avea să devină cea mai mare hidrocentrală de pe Dunăre. Eforturile au fost colosale,scriu cei de la newsteam.ro, punctând atît aspectul financiar, cât şi cel uman. Pentru realizarea hidrocentralei Porţile de Fier 1 s-a plătit un tribut mare: a fost mutat oraşul Orşova; au fost mutate nouă sate în totalitate şi alte opt sate parţial; au fost acoperiţi de apă 88.000 de metri pătraţi de clădiri publice; un număr de 14.533 de locuitori şi-au schimbat domiciliul; au fost inundaţi 27 km de cale ferată şi 102 km de şosele şi drumuri.

Ada Kaleh, cea mai frumoasă insulă de pe Dunăre, pomenită în Antichitate de Herodot, şi locuită neîntrerupt până la acoperirea ei de apele lacului de acumulare, este una din victimele construcției.

Construirea hidrocentralei a avut repercusiuni și în alte direcții. Astfel, barajul a condus la scăderea drastică a populaţiilor de morun, nisetru, cegă şi păstrugă din Dunăre, motivul fiind Acela că peştii nu mai pot urca pe fluviu, pentru înmulţire, decât accidental, prin intermediul ecluzelor. Și din acest considerent, se intenţionează acum realizarea unui pasaj special pentru peşti la Porţile de Fier 1.

Peştii uriaşi, condamnați la dispariţie

Sturionii, specii de peşti migratori care au apărut în vremea dinozaurilor, cu 200 de milioane de ani în urmă, sunt astăzi în pericol de dispariţie. În prezent, în apele costiere, în râurile şi lacurile din emisfera nordică mai trăiesc 25 de specii de sturioni, bazinul Dunării adăpostind cele mai importante populaţii din lume.

În România şi în Bulgaria încă mai există populaţii viabile de sturioni sălbatici, unici în Uniunea Europeană. Ei trăiesc în mare, dar depun icrele în ape dulci. Sturionii sunt peşti de talie mare, care pot trăi şi 100 de ani. Ei străbat mii de kilometri pentru a se reproduce. Până în secolul al XIX-lea, sturioni uriaşi migrau în Dunăre până în Germania şi reprezentau o sursă de trai pentru multe comunităţi de pescari.

Un fel de lift pentru pești

Astăzi, 5 dintre cele 6 specii native din Dunăre sunt ameninţate cu dispariţia motivele principale fiind două la număr: pe de o parte, braconajul şi barajele de pe Dunăre, iar pe de alta, barajul în sine, de la Porţile de Fier 1. În acest context, autorităţile române şi sârbe intenţionează să construiască la Porţile de Fier 1 un culoar special de circulaţie pentru peşti, un fel de lift pentru sturioni.

Conform unui studiu al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, 29.000 de asemenea construcţii există în momentul de față în lume. Cele mai multe dintre ele sunt realizate în Statele Unite şi Japonia. În Europa s-au construit până acum două asemenea pasaje pentru peşti pe barajele de pe Dunăre, în Austria.

Pasajul poate fi un tobogan de trecere realizat pe lângă baraj, prin care curge apa, sau efectiv un lift de peşti care traversează baraje mari. Acestea au un bazin deschis; după ce vietatea pătrunde, se închide trapa şi se transportă peştele cu liftul. Varianta aceasta este utilizată pentru peştii mari, în special în Franţa. Liftul de la barajul Tuilieres, de pildă, a costat 1.300.000 de euro. În România s-au realizat 100 de astfel de construcţii pe râurile interne, dar pentru obstacolele ce nu depăşesc 14 m înălţime. La Porţile de Fier 1, diferenţa de nivel e de peste 30 de metri.

2.200 de milioane de metri cubi de apă

Hidrocentrala Porţile de Fier 1 are o putere instalată de 1.164 MW, prin cele şase turbine Kaplan de 194 MWh fiecare. Turbina Kaplan este un rotor cu pale reglabile, peste care cade apa din barajul hidrocentralei. Prin fenomenul inducţiei electromagnetice, rotirea agregatului produce energie electrică. Jumătate din producţia de energie hidroelectrică a României se produce la Porţile de Fier 1.

Barajul are 14 câmpuri deversoare, fiecare cu o deschidere de 25 de metri. Lacul de acumulare, cu un volum de peste 2.200 milioane metri cubi, se întinde de la baraj până la confluenţa Dunării cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între localităţile Baziaş şi Orşova.

Totodată, sistemul asigură navigaţia pe Dunăre prin cele trei ecluze realizate pe ambele maluri – două pe partea română şi una pe partea sârbă. Acestea au împreună o capacitate de trafic de 52,4 milioane tone pe an, pentru ecluzarea pe un sens.

Lacul de acumulare, cel mai mare din ţară, a dus la transformări de mediu la Porţile de Fier şi la formarea unei zone umede protejate prin aria Divici-Pojejena, pe care o monitorizăm’, ne-a spus dr. ing. Deak Gyorgy, directorul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului din Bucureşti.

100 de victime

Dincolo de tributul plătit prin strămutarea unui oraş întreg şi a mai multor sate sau prin inundarea unei insule, barajul a făcut şi victime umane. Au murit în jur de 100 de muncitori în timpul construirii hidrocentralei, în diferite accidente.

Au fost şi cazuri când oamenii au fost ucişi de viperele cu corn, cele mai veninoase reptile de pe teritoriul României, care trăiesc în această zonă a ţării.

Desigur, jertfele nu au fost degeaba. Acum, hidrocentrala produce energie electrică nepoluantă, adică verde, asigură reglajul debitului Dunării în caz de viitură, adică păzeşte România de inundaţii, şi este, totodată, un pod între România şi Serbia.