Lidia Buble, gata să facă cea mai importantă mișcare a vieții. „Sunt disperată”

Lidia Buble, gata să facă cea mai importantă mișcare a vieții. „Sunt disperată” Lidia Buble a distribuit o fotografie online. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Lidia Buble a declarat că este mai pregătită ca niciodată să devină mămică și că deja a ales numele fetiței sale. Vedeta a recunoscut că nu își dorește doar un copil, ci mai mulți. Aceasta este convinsă că se va descurca de minune.

După o relație de mai bine de cinci ani cu Răzvan Simion, Lidia Buble a declarat că este foarte pregătită să devină mămică. Vedeta nu a confirmat că este într-o relație, chiar dacă s-a zvonit că se iubește cu Horațiu Nicolau, dar a mărturisit că a ales deja numele fetiței sale. Vedeta a mai povestit că familia sa este obișnuită cu copiii și că ea mereu a avut o atracție pentru ei.

„Eu m-aș putea vedea mămică oricând pentru că de mici noi ne-am crescut acasă între noi. Am fost și bonă, adică oricând ar veni, eu o să fiu pregătită. Acum Dumnezeu decide când va fi momentul și cu cine! Mă văd o mămică foarte cool și răbdătoare. Mă văd o mămică ideală! Acest răspuns mi-l dau nepoții mei, favorizându-mă, petrecem foarte mult timp împreună! Familia este sursa mea de energie”, a dezvăluit Lidia Buble.

Cum o va chema pe fetița Lidiei Buble?

Lidia Buble a declarat că este foarte entuziasmată și că nu a putut să nu aleagă un nume pentru fetița ei. Din păcate, vedeta a dezvăluit că nu îi mai poate pune prenumele de Rahela, fiind ales deja de cumnata sa, dar că s-a hotărât la Hadasa.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Când vine vorba despre copii, sunt disperată. Nu-mi doresc nici un copil, nici doi, nici trei, nici zece…mai mulți. Aș vrea să să-i pun unei fetițe numele mamei mele, Rahela. Una dintre cumnatele mele mi-a luat-o înainte și mi-a spus numele Hadasa, care îmi place mult. Deci ăsta ar fi numele”, a declarat Lidia Buble anterior.

Lidia Buble, relație cu un bărbat foarte bogat

De luni întregi se zvonește că Lidia Buble se iubește cu afaceristul Horațiu Nicolau. Vedeta nu a oferit declarații despre noua sa cucerire, dar cei doi au fost surprinși de mai multe ori împreună.

Horațiu Nicolau este fostul patron al Telesport, canal de televiziune pe care l-a vândut trustului Realitatea. Acesta deține și alte afaceri, printre care aplicația Twelp, care ajută șoferii care au probleme tehnice cu asistență specializată și se adresează și utilizatorilor din toată lumea.

Afaceristul se lauda și cu un apartament în Monte Carlo, un apartament în valoare de peste jumătate de milion de euro în complexul rezidențial Caelia, numit și Monaco de România, mai multe proprietăți scumpe în Capitală și câteva business-uri.