Liderul politic român care își plimba nevasta goală în public. Nebunia și cruzimea lui Nicolae Mavrogheni

Bucureștiul anului 1787 era un oraș plin de contrast: case modeste de lemn și lut alături de conace boierești, străzi noroioase pe care treceau care cu boi și, din când în când, un alai domnesc care oprea totul în loc. Un astfel de alai a rămas în memoria contemporanilor ca simbol al nebuniei absolute.

În centrul lui se afla o trăsură luxoasă, trasă nu de cai obișnuiți, ci de doi cerbi cu coarnele poleite cu aur. Înăuntru, domnitorul Nicolae Mavrogheni stătea semeț, îmbrăcat în straie scumpe, iar lângă el – sau uneori expusă în mod deliberat – se afla soția sa, Maria Mavrogheni (născută Skanavi), umilită public în cele mai crude moduri.

Cronicile vremii, scrisorile călătorilor străini și relatările boierilor care i-au supraviețuit descriu un domnitor fanariot instabil, violent și pradă unor accese de furie care transformau Curtea Domnească într-un loc al groazei. Nicolae Mavrogheni nu a fost doar un excentric care își etala bogăția. A fost un tiran capricios, comparat chiar de contemporani cu împăratul roman Caligula – un om care a folosit puterea absolută pe care i-o dădea titlul de domn al Țării Românești pentru a-și satisface cele mai întunecate impulsuri.

Un fanariot ajuns pe tron prin intrigi și aur

Nicolae Mavrogheni s-a născut în jurul anului 1735 pe insula Paros din arhipelagul Cicladelor. Provenea dintr-o familie grecească modestă, dar ambițioasă. Ca mulți fanarioți, a urcat prin slujbe la Poartă, ajungând dragoman (interpret oficial) al flotei otomane. Inteligent, abil și fără scrupule, a reușit să cumpere tronul Țării Românești în martie 1786, plătind sume uriașe la Constantinopol.

Zeci de benzinării au rămas fără motorină, după valul de alimentări masive. Prețurile afișate

Lia Olguța Vasilescu a anunțat sute de demisii în așteptare. Situația lui Grindeanu la Camera Deputaților

Domnia lui a durat doar patru ani (1786–1790), dar a rămas în istorie ca una dintre cele mai tulburi și mai crude. Mavrogheni a venit la București cu o suită numeroasă de rude și slujitori greci, hotărât să stoarcă țara cât mai mult pentru a-și plăti datoriile și a-și satisface gusturile extravagante. A impus taxe grele, a confiscat averi și a folosit violența ca instrument de guvernare. Boierii tremurau în fața lui, iar poporul îl numea în șoaptă „nebunul” sau „tiranu”.

Una dintre excentricitățile sale cele mai cunoscute era trăsura trasă de cerbi. Animalele fuseseră prinse în munți, dresate și împodobite cu coarne poleite cu aur. Mavrogheni se plimba astfel prin București, oprind circulația și cerând ca oamenii să se închine în fața lui. Dar nu doar animalele exotice îl făceau memorabil. Contemporanii povestesc că uneori își obliga soția să stea goală sau pe jumătate dezbrăcată lângă el în trăsură, expunând-o privirilor publice ca pe un trofeu sau ca pe un mijloc de umilire.

Maria Mavrogheni, o femeie frumoasă și educată din familia Skanavi, a suportat ani de umilințe. Cronicile menționează episoade în care domnitorul o bătea în public, o obliga să asiste la execuții sau o expunea în mod deliberat rușinii. Aceste comportamente nu erau simple bârfeli de curte. Ele reflectau un caracter profund instabil, marcat de accese de furie, paranoia și sadism.

Violență și teroare la Curtea Domnească

Mavrogheni nu se mulțumea cu umilințe domestice. A transformat domnia într-un regim al fricii. A organizat execuții publice pentru cele mai mici abateri, a folosit spioni și a pedepsit cu cruzime orice semn de opoziție. Boierii care îndrăzneau să critice erau bătuți, închiși sau decapitați. Chiar și slujitorii săi apropiați trăiau cu teama că o simplă privire greșită le poate aduce moartea.

Un episod emblematic este cel relatat de călători străini: domnitorul obișnuia să se deghizeze și să iasă noaptea prin oraș pentru a verifica dacă supușii vorbesc de rău despre el. Cei prinși erau pedepsiți exemplar. În același timp, Mavrogheni organiza ospețe fastuoase, poleia coarnele cerbilor și cheltuia sume enorme pe lux, în timp ce țara gemea sub taxe și corupție.

Comportamentul său față de soție nu era un secret. Mai mulți martori ai epocii, inclusiv călători europeni care au vizitat Curtea, au notat umilințele la care era supusă Maria Mavrogheni. Unele relatări vorbesc despre scene în care domnitorul o obliga să meargă desculță sau parțial dezbrăcată în fața curtenilor, râzând de rușinea ei. Aceste episoade nu erau simple zvonuri de mahala – ele au fost consemnate în corespondențe diplomatice și memorii ale vremii.

Sfârșitul violent al unui tiran

Domnia lui Mavrogheni s-a încheiat dramatic. În contextul războiului ruso-turc, el a încercat să joace pe mai multe fronturi, dar a pierdut încrederea Porții. În 1790 a fost destituit și chemat la Constantinopol. A fugit spre sud de Dunăre, dar a fost prins și executat în mod barbar la Biala, pe 30 septembrie 1790. Trupul i-a fost aruncat într-o groapă comună, iar capul expus ca avertisment.

Soția sa, Maria, a supraviețuit și s-a retras într-o viață mai liniștită. A murit în 1829, la o vârstă respectabilă, purtând probabil până la sfârșit amintirea umilințelor suferite.

De ce a rămas Mavrogheni în memoria colectivă?

Nicolae Mavrogheni nu a fost un domnitor obișnuit. El concentrează în persoana sa toate defectele fanarioților: lăcomie, violență, capriciu și dispreț față de țara pe care o guverna. Trăsura cu cerbi, coarnele poleite cu aur și umilințele publice față de soție au devenit simboluri ale unei domnii care a transformat Bucureștiul într-un teatru al absurdului și al groazei.

Istoricul Nicolae Iorga și alți cronicari l-au descris ca pe un personaj aproape patologic – un om inteligent, dar distrus de puterea absolută și de lipsa oricărui control interior. Comportamentele sale extreme nu au fost simple excentricități. Ele reflectau o personalitate instabilă, violentă și sadică, care a folosit tronul ca pe un instrument personal de satisfacere a capriciilor.

Astăzi, povestea lui Mavrogheni ne amintește cât de periculoasă poate fi puterea necontrolată. Un domnitor care își plimba nevasta goală în trăsură nu era doar excentric – era un tiran care și-a transformat supușii și familia în victime ale unor impulsuri malefice. Umilința publică a soției sale rămâne una dintre cele mai crude imagini ale unei domnii care a marcat profund memoria colectivă a Bucureștiului și a Țării Românești.