În jurul vârstei de 50 de ani, Leonardo era un artist împlinit, se poate spune fără teamă de a greși. Geniul său era recunoscut, lucrările sale erau apreciate, iar comenzile din partea mai marilor epocii curgeau. Pe unii, nu puțini la număr, își permitea chiar să îi refuze, fără teamă de consecințe deoarece se bucura de protecția celor mai de temut oameni ai vremii, precum Cesare Borgia.

În 1500, se stabilise din nou la Florența, oraș care tocmai ieșise de sub influența fundamentalismului religios impus de revolta călugărului radical Girolamo Savonarola. Florentinii reveneau la viață după ce, cu câteva luni mai înainte fuseseră martorii unei crize religioase care a culminat cu ceea ce s-a numit „Rugul vanităților”, când au fost aruncate în foc lucrări de artă, cărți mobile de valoare, haine scumpe etc.

O apariție excentrică în Florența

Contemporanii lui Leonardo, cei ce l-au cunoscut ni-l descriu ca pe un dandy care se costuma și se purta ca atare. Costumele sale extravagante stârneau admirație și indignare, în egală măsură, la fiecare ieșire a artistului. Purta haine încărcate de satin și catifea, de culori aprinse, roz sau violet, caftane lungi și turbane de inspirație arăbească, fără să-i pese de conservatorii care se scandalizau la vederea sa.

Un inventar al lucrurile sale de îmbrăcăminte, pe care artistul l-a trecut într-unul din carnetele sale de notițe, ne permite să ne facem o imagine despre costumațiile extravagante ale artistului.

În cufărul de haine, acesta deținea mai multe robe, din tafta sau din catifea, de culoare roz, violet sau trandafiriu, un burnuz arab, o capă violet cu guler larg și glugă de catifea, două perechi de ciorapi violet și roz-prăfuit, două haine de satin de culoare mov, respectiv purpuriu și o beretă roz.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE