Plângerea cu privire la încălcarea drepturilor de autor,  va fi depusă de avocatul lui Randy California, chitaristul formaţiei americane Spirit, care a încetat din viaţă în 1997, conform Bloomberg Businessweek.

Avocatul Francis Alexander Malofiy susţine că arhicunoscutele acorduri de chitară de la începutul piesei ”Stairway to Heaven” sunt copiate după piesa ”Taurus”, compusă de Randy California pentru un album pe care l-a lansat în 1968.

Cele două formaţii au împărţit aceeaşi scenă în cadrul unei serii de concerte desfăşurate în SUA în 1969, ocazie cu care membrii Led Zeppelin ar fi auzit piesa formaţiei Spirit, conform unui fost membru al trupei Spirit, Mark Andes.

Jimmy Page, chitaristul formaţiei Led Zeppelin, susţine că a compus ”Stairway to Heaven” în 1970. Melodia a fost inclusă pe albumul ”Led Zeppelin IV”, lansat în 1971 şi se află pe poziţia 31 în clasamentul 'celor mai bune 500 de piese din toate timpurile', întocmit de revista Rolling Stone.