Cum s-a MODIFICAT LEGEA pentru ROMÂNII de PRETUTINDENI

Cum s-a MODIFICAT LEGEA pentru ROMÂNII de PRETUTINDENI

Modificările legislative aduse de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) la Legea nr. 299/ 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni au trecut de Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului cu 230 voturi pentru, 20 de abțineri și 4 voturi împotrivă.

Aprobarea modificărilor la Legea nr. 299/ 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni va face posibilă, potrivit ministerului:

– detașarea personalului MRP în Serviciul Exterior al Ministerului Afacerilor Externe sub forma atașaților diplomatici pentru comunitățile românești din străinătate;

acordarea de burse de studiu în vederea aprofundării cunoștințelor de limba română și pentru afirmarea identității;

Ne puteți urmări și pe Google News

– înființarea Agenției pentru Cercetare, Strategie și Sprijin pentru Diaspora, având rol de sinteză și analiză cu privire la domeniul protecției drepturilor diasporei. Aceasta se va ocupa cu elaborarea de pachete de informații și campanii de diseminare de informații pentru tematici de interes în rândul românilor aflați în afara granițelor precum: oportunitățile de accesare a finanțărilor nerambursabile din fondurile naționale și europene, identificarea și explicarea în detaliu a facilităților  fiscale pentru demararea de afaceri, investiții, prezentarea opțiunilor de formare profesională, educațională etc. existente în România.

Prin aceste măsuri MRP își consolidează rolul de partener pentru orice asociație sau organizație care propune proiecte sau poate produce rezultate concrete pentru comunitățile românești din afara granițelor și propune să le fie aproape românilor indiferent de locul în care trăiesc, învață sau locuiesc. Pe această cale țin să le mulțumesc colegilor parlamentari pentru tot sprijinul oferit și pentru buna conlucrare în vederea materializării acestui proiect legislativ”, a subliniat ministrul Intotero.

Inițierea acestui proiect de lege este motivată atât de necesitatea armonizării dispozițiilor legale în domeniul romanilor de pretutindeni cu situația actuală existentă în comunitățile românești, precum și de dorința de eficientizare a activității desfășurate la nivelul MRP.

Legea urmează să fie promulgată.