Alături de Robert Plant. Trupa Led Zeppelin este pregătită de un nou turneu mondial, având în vedere că, după ce şi-a ţinut colegii în tensiune, vocalul Robert Plant a admis în cele din urmă să participe la acest proiect.
Chitaristul Jimmy Page, în vârstă de 64 de ani, basistul John Paul Jones, 62 de ani, şi toboşarul Jason Bonham, 42 de ani, anunţaseră, cu câteva zile în urmă, că ar putea pleca anul viitor în turneu şi fără Plant (XX de ani).
„Plant şi-a dat seama că n-ar suporta gândul să nu fi fost implicat“, a declarat o sursă apropiată trupei, citată de tabloidul britanic „The Sun“. Ideea de a face acest turneu, programat pentru vara anului viitor, a venit după succesul incredibil pe care trupa reunită l-a avut în decembrie, pe arena londoneză O2.