Elena Băsescu a fost desemnată Cea mai bună imagine feminină a anului, la cea de-a patra ediţie a Galei „Femeile de Succes“, eveniment desfăşurat duminică seara, la Palatul Parlamentului.
„Avem nevoie de femei de succes, iar acest proiect reprezintă un prim pas“, a declarat mezina preşedintelui. Andreea Marin, numită Cea mai bună moderatoare de televiziune în 2007, a precizat că cel mai important premiu „este aici cu mine şi va iesi peste câteva zile“.
Printre laureatele Galei se numără Adelina Elisei (Cea mai bună prezentatoare de ştiri sportive), Cristina Ţopescu (Cea mai bună prezentatoare de ştiri), Ramona Bădescu (Cea mai elegantă prezenţă feminină a anului), Draga Olteanu-Matei, Maria Ciobanu, Stela Popescu, Matilda Pascal Cojocăriţa, Mirabela Dauer, Aura Urziceanu (Premii de Excelenţă).