Lătratul lui Iohannis și Rănile lui Iisus - Gânduri de Pandemie și de Înviere

Lătratul lui Iohannis și Rănile lui Iisus - Gânduri de Pandemie și de Înviere

Rândurile de mai jos nu ar avea nici o noimă dacă experții nu ne-ar avertiza că ne vom reîntoarce la normalitate abia în 2022. Adică niciodată.

Un grup de cercetători de la Harvard afirmă că o singură rundă de izolare nu este suficientă pentru a stăvili epidemia COVID-19. E nevoie de mai multe reprize, alternate cu relaxări, până în 2022. Dar scenariul nu exclude revenirea virusului în 2024.

O altă echipă de cercetători britanici de la Imperial College din Londra ne avertiza cam același lucru: este nevoie de cel puțin 18 luni de izolare în etape.

Ministrul Nelu Tătaru ne amenința și el zilele trecute că un nou val al epidemiei ne va lovi de Crăciun, când probabil vom fi încuiați iar în case, cum am fost și de Înviere.

„Așa-i omul de la munte”. Câteva săptămâni de relaxare, cât să repornim economia, cum ies pensionarii iarna să-și încălzească Daciile, apoi din nou zăvorâți în case.

*

Etapele de relaxare nu înseamnă frânturi din Normalitatea de dinainte. Aceea nu se va mai întoarce, ne previn „oamenii de știință” care au ajuns să ne dicteze viețile, cu un fel de autoritate solemnă ce amintește de șamanii triburilor preistorice. Preoții noii lumi.

Va trebui să învățăm să trăim pentru totdeauna „distanțați social” și încarcerați la răstimpuri, cum sunt băgate găinile în cotețe seara și scoase dimineața la zgârmat și ouat.

Nu va fi greu să ne adaptăm: izolarea și distanțarea socială se potrivesc cu însingurarea ultimilor ani în fața ecranelor de telefon, cu căștile pe urechi, care a servit ca perioadă de pregătire. Cele două etape se îmbucă perfect asemenea unor piese de Lego. Cum altfel, de vreme ce creatorul Jocului este același?

*

Bătrânii au rămas nealterați de tehnologie. Sunt pătura cea mai conservatoare. Atașați de Biserică, dar și căliți în frica, frigul și foametea comunistă, ei sunt mai periculoși decât virusul. Pot răspândi la loc viața și sentimentele omenești, pot aminti celorlalți de iubire, de copilărie, de mirosul de cozonaci. De aceea, trebuie ținuți în case. Izolați total. Supuși unui regim de exterminare, pentru a nu pune în pericol victoria Revoluției.

*

„Mai rău decât orice privațiune, decât orice tortură, decât moartea, este să nu poți să-ți îmbrățișezi mama bătrână și bolnavă...” (George Roncea)

*

Bătrânii sunt demonizați. Sunt făcuți de râs la televizor pentru că nu respectă orele regulamentare de ieșire. Sunt amendați fără milă, pentru că li s-a urât să stea singuri în casă. „Îți dau 20.000 de lei pentru că așa vreau eu!”. Călcați în picioare. Striviți, să moară naibii! Să ne lase să ne vedem liniștiți de Carantină!

Ei ne îmbolnăvesc, ei ne ocupă paturile din spitale, ei ne lipsesc de ventilatoare.

Ei vor la Biserică, nu le place slujba la Trinitas! Nu se mulțumesc cu dumnezeul pe care, nu-i așa?, îl avem toți în suflet! Vor să se împărtășească, vor Comuniune!

Dar dictatura  COVID a stabilit prin ordonanță militară: „Comuniunea înseamnă Moarte”.

*

Ura față de cei care au apărat împărtășirea cu lingurița unică s-a extins cum era de așteptat asupra celor care au cerut deschiderea bisericilor de Înviere.

Această ură a fost abil întreținută. Nimic nou sub soare. O știm din primii ani ai Creștinismului. Barbarii de creștini au dat foc Romei. Ei se opun civilizației, progresului. Opiul popoarelor...

Am văzut, în ultimele zile, oameni de bună credință, cu șapte ani de-acasă și cinci-șase de facultate, luați de valul de ură și ridicându-se împotriva semenilor lor, doar pentru că au cutezat să gândească altfel. Scrâșnind din măsele, asemenea idolului de tablă televizat zilnic: „După sărbători, vom avea înmormântări!”