Lanţuri pe porţile de la Curtea Veche

Lanţuri pe porţile de la Curtea Veche

Reprezentanţii editurii se luptă pentru sediul din Capitală cu un medic, împroprietărit de Sorin Oprescu.

În sediul Editurii Curtea Veche, aflat într-o zonă rezidenţială din sectorul 1 al Capitalei, nu mai intră nimeni de ieri. Mai exact, nici unul dintre angajaţi şi nici vreun scriitor.

Excepţie fac doar noul proprietar - un medic stomatolog, cu cetăţenie germană, pus în posesia clădirii de primarul general Sorin Oprescu - printr-o decizie recunoscută şi de instanţă - şi de "oamenii" acestuia.

În timp ce reprezentanţii editurii susţin că proprietarul a intrat cu forţa în clădire, însoţit de 25-30 de "interlopi" şi le-a sechestrat întregul patrimoniu, apropiaţii acestuia şi poliţiştii îi contrazic. Un lucru e, totuşi, cert: proprietarul s-a ales cu un dosar penal, iar conflictul ar urma să fie soluţionat definitiv şi irevocabil de magistraţii Curţii Supreme.

Irene Arsene: "Patrimoniul editurii e în posesia lor"

"Ieri-noapte ne-au spart editura, tot patrimoniul acesteia este în posesia lor, de la manuscrise la bilete la ordin, toate serverele, şpalturile, traducerile", a explicat, ieri, directorul general al Editurii Curtea Veche, Irene Arsene.

Potrivit acesteia, problemele ar fi început, de fapt, de sâmbătă dimineaţă, când proprietarul le-a cerut angajaţilor unei firme de pază să pună "sechestru" pe clădire.

"Sâmbătă şi duminică, Civis Pază SRL a păzit imobilul. Luni am mers la poliţie cu toate actele ca să demonstrez că suntem în litigiu. Cu greu, luni seară, au ridicat autorizaţia acestei firme, nu înainte de a aştepta ca paznicii să fie înlocuiţi de nişte bodyguarzi particulari, bătăuşi. Totul a culminat ieri-noapte, cu spargerea uşii editurii. (...) De la ora 24.00 până la 3.00 s-a putut vedea toată floarea interlopă în faţa unei edituri, vreo 25-30 de indivizi", a conchis Arsene.

Poliţiştii chemaţi să intervină au arătat ieri că proprietarul clădirii s-a ales cu un dosar penal pentru fals în declaraţii, deoarece a susţinut că imobilul nu se mai află în litigiu atunci când a obţinut avizul pentru intervenţia firmei de pază. Cât despre conflictul care ar fi avut loc în noaptea de luni spre marţi, acesta s-ar rezuma astfel: "Uşa editurii nu a fost spartă, proprietarul a ajuns acolo, însoţit, nu de 30, ci de două persoane, iar angajatul editurii - care s-a spus că a fost sechestrat - a refuzat, de fapt, să părăsească clădirea".

Lacăte şi paznici muţi

Ieri la prânz, prin curtea editurii "sechestrate", doi bărbaţi se plimbau, agitaţi. Primul, mai tânăr, nu aduce deloc cu o tânără speranţă literară venită să lase spre citire vreun manuscris: îmbrăcat în maiou, pantaloni de trening şi adidaşi, cu cercei în urechi, vorbeşte continuu la telefonul mobil, cu alura unui culturist amator, pe care îl trădează însă o burtă respectabilă.

Celălalt e un bărbat trecut de 50 de ani, cu o podoabă capilară pe cale de dispariţie, uşor timid. Pe cele două porţi sunt puse lanţuri noi, cu lacăte. Se fac semne: nimeni nu intră, nimeni nu iese. "Ce să vă zic eu?", începe, de peste gard, nea Nicu, paznicul mai vârstnic.

"Eu sunt din partea proprietarului, Alexandru Schally. Ne ştim de mult, e doctor". A venit încă de azi noapte, în jurul orei 2.00. Din descrierea sa, "asaltul" asupra clădirii invocat de cei de la Curtea Veche s-a petrecut cam aşa: "Am venit aici, fără scandal, era şi poliţia. Nu am spart uşa. Era aici un om, l-am rugat să plece, n-a vrut, l-am lăsat să stea. A plecat azi-di mineaţă. Noi n-am luat nimic, aveau patru-cinci căţei pe aici, i-am lăsat să-i ia şi pe ăia", spune bărbatul.

Brusc, tipul mai tânăr dă un ordin: "Nea Nicu, lasă-i, vino!". La un semn, bărbatul se îndepărtează cuminte, fără comentarii.

CU AVIZUL EDILULUI-ŞEF

Soţii Schally, proprietari de pe 11 iunie

Terenul şi imobilul de pe strada Ion Mincu, nr. 11, în care funcţiona Editura Curtea Veche, au fost revendicate de Christina Dorothea Schally, soţia medicului stomatolog Alexandru Schally, proprietar al unei clinici care funcţionează în aceeaşi zonă a Capitalei.

Potrivit bazei de date a municipalităţii, primarul general Sorin Oprescu a emis, pe 11 iunie anul acesta, în baza Legii 10, o dispoziţie prin care a restituit familiei Schally atât terenul, cât şi imobilul de pe Ion Mincu.

În plus, contractul de închiriere încheiat de editură cu Administraţia Fondului Imobiliar a expirat. De altfel, administraţia a emis, de curând, o notă prin care le cerea reprezentanţilor editurii să elibereze clădirea.

Deşi, oficialii municipalităţii au dat asigurări că editura a fost notificată de AFI, potrivit lui Grigore Arsene Curtea Veche nu a primit niciodată un astfel de document prin care li se cerea să evacueze clădirea. Mai mult, acesta a arătat că editura nu a avut un contract de închiriere cu AFI, ci unul de comodat cu foştii chiriaşi. 

"Există riscul să dispară calculatoare, manuscrise, întreg patrimoniul unei edituri excepţionale. Trebuie mobilizat Parchetul.“, VLADIMIR TISMĂNEANU, politolog

Ne puteți urmări și pe Google News