Lansarea Boeing Dreamliner, amânată

Lansarea Boeing Dreamliner, amânată

Situaţia avantajează marele rival - Airbus -, care începe livrarea ultimului său model de avion comercial, A 380, chiar zilele acestea.

Companiile aeriene care au comandat la Boeing ultimul model de avion de pasageri, 787 Dreamliner, îl vor primi cu o întârziere de şase luni, din cauza unor probleme intervenite în procesul de producţie, informează BBC News. În aceste condiţii, primele livrări vor fi făcute în noiembrie sau decembrie 2008. Boeing a motivat întârzierea, spunând că aparatul este fabricat în proporţ ie de 50% din materiale compozite pe bază de fibră de carbon, ceea ce face construcţia mult mai complexă. Şi lansarea marelui rival al Dreamliner, modelul A380 produs de Airbus, a fost amânată de mai multe ori.

Din această cauză, compania europeană a pierdut miliarde de dolari. Cu toate acestea, în zilele următoare, Singapore Airlines va primi de la Airbus primul aparat A380.  Deşi, la începutul anului, şefii companiei au simţit în ceafă chiar fiorii reci ai falimentului, problemele marelui rival sunt acum prilej de sărbătoare. Companiile care doreau să comande noul model de la Boeing s-ar putea acum să-şi întoarcă privirea spre oferta Airbus. Serioase implicaţii economice „Suntem foarte dezamăgiţi de modifică rile de orar pe care a trebuit să le anunţăm“, nu şi-a putut ascunde amă- răciunea Jim McNerney, directorul general al Boeing.   „Vom colabora cu clien- ţii noştri pentru a încerca să micşorăm neajunsurile provocate de această situaţie. Venim însă cu un produs care va schimba regulile jocului“, a adăugat el. Vestea a avut un impact imediat asupra acţiunilor Boeing, care au pierdut 2,7 procente pe bursa din New York. Majoritatea companiilor aeriene care au comandat noul model comercial Boeing nu a reacţionat la aflarea veştii. Japonezii de la All Nippon Airwais, beneficiarii primelor aparate Dreamliner, spun că întârzierea „nu va avea un impact uriaş asupra afacerilor lor“.

Ne puteți urmări și pe Google News