Evenimentul Zilei > International > La un pas de o TRAGEDIE aviatică: Un avion cu 108 pasageri la bord, foarte aproape de a intra în coliziune cu dronă la aterizarea pe aeroportul din Varșovia
La un pas de o TRAGEDIE aviatică: Un avion cu 108 pasageri la bord, foarte aproape de a intra în coliziune cu dronă la aterizarea pe aeroportul din Varșovia

La un pas de o TRAGEDIE aviatică: Un avion cu 108 pasageri la bord, foarte aproape de a intra în coliziune cu dronă la aterizarea pe aeroportul din Varșovia

Un avion al companiei Lufthansa a fost luni foarte aproape de a intra în coliziune în zbor cu dronă înaintea aterizării pe principalul aeroport din Varșovia. Avionul, de tipul Embraer, efectua un zbor de la Munchen la Varșovia și avea 108 pasageri la bord, informează Reuters.

Drona s-a apropiat la aproximativ o sută de metri de aparatul companiei Lufthansa, când acesta se afla la altitudinea de 760 de metri. Surprinzător este că elicopterele poliției și armatei poloneze, care au fost imediat ridicate de la sol, nu au reperat nicio dronă, transmite Agerpres.

Spaţiu aerian "periculos"

În cele din urmă, avionul Embraer a aterizat în siguranță, iar celelalte avioane au primit alte coordonate pentru aterizare până când spațiul aerian a fost securizat.

Înainte de a fi confirmat de autoritățile poloneze și de compania Lufthansa, incidentul a fost relatat prima dată de publicația Aviation Herald, care a citat piloți ce spuneau controlorilor de trafic aerian polonezi "să aibă grijă de spațiul lor aerian", pentru că "este destul de periculos".

Reglementarea privind utilizarea dronelor

Ca urmare a folosirii tot mai frecvente a dronelor în activități precum filmarea evenimentelor sportive sau agricultura, Uniunea Europeană intenționează să emită noi reglementări privind utilizarea acestor aparate, astfel încât ele să nu mai reprezinte un risc pentru aviația civilă și să nu fie permisă folosirea lor în acțiuni ce încalcă dreptul cetățenilor la intimitate. Aceste reglementări urmează să fie prezentate de Comisia Europeană la toamnă, în cadrul unui pachet de norme privind aviația civilă.

Există însă state europene care au adoptat deja norme proprii privind folosirea dronelor, cum este cazul Germaniei, a cărei legislație interzice prezența unor asemenea aparate la mai puțin de 1,5 kilometri de perimetrul aeroporturilor.

Panică și în Franța

Dronele au provocat panică și în Franța la începutul acestui an, mai multe dispozitive de acest fel fiind observate deasupra Parisului și chiar deasupra unor centrale nucleare.

Pe de altă parte, directorul general al companiei Lufthansa, Carsten Spohr, vede și o oportunitate comercială în dezvoltarea dronelor, el afirmând luna trecută că tehnicienii și unitățile de instruire a piloților din cadrul acestei societăți pot oferi expertiză.