Klaus Iohannis despre Mihai Fifor: „Nu are expertiza și experiența managerială”

Klaus Iohannis despre Mihai Fifor: „Nu are expertiza și experiența managerială”

Mihai Fifor pare a fi unul dintre numele de pe lista scurtă cu propuneri pentru funcția de premier pe care Liviu Dragnea vrea să o supună aprobării CEX al PSD.

Se pare, însă, că senatorul Fifor a declinat deja oferta, dar lucrurile nu sunt tranșate. O posibilă explicație este că Fifor a avut deja, în 15 iulie 2015, o experiență negativă cu președintele Klaus Iohannis. În acea perioadă, Palatele Cotroceni și Victoria erau în război, președintele cerând demisia lui Victor Ponta. În acea vară, premierul era internat într-un spital din Turcia, evitând scandalurile din țară, dar a intervenit o problemă: după un interviu în care ministrul Ioan Rus a jignit diaspora, acesta a fost silit să demisioneze. Propunerea lui Ponta de înlocuire a fost Fifor, la acea dată șef al comisiei Transporturi. Iohannis a comunicat oficial: „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 15 iulie a.c., Decretul prin care se ia act de demisia domnului Ioan Rus, ministru al Transporturilor, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului. De asemenea, Președintele României a transmis premierului, printr-o scrisoare, decizia de a respinge propunerea de numire a domnului Mihai-Viorel Faur în funcția de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza și experiența managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor. Președintele României a solicitat prim-ministrului desemnarea unei alte persoane care să întrunească condițiile necesare pentru a fi numită în funcția de membru al Guvernului”. Am reprodus comunicatul exact cum a fost emis, cu numele lui Fifor scris greșit („Faur”). PSD l-a nominalizat apoi pe Iulian Matache.