Kira Kagi, îndrăgostită prima oară. Ce apreciază fiica lui Gică Hagi cel mai mult la un bărbat

Kira Kagi, îndrăgostită prima oară. Ce apreciază fiica lui Gică Hagi cel mai mult la un bărbat

Kira Hagi este tot mai căutată de producătorii de filme datorită prestațiilor pe care le-a avut în ultimele producții în care a participat. Fiica lui Gică Hagi a fost remarcată și de bărbații din jurul ei pentru talentul și frumusețea sa.

Kira Hagi a devenit din ce în ce mai cunoscută în ultima perioadă datorită rolurilor pe care le-a interpretat. Fiica lui Gică Hagi a intrat în vizorul producătorilor de filme, iar viitorul tinerei în vârstă de 26 de ani pare să fie unul prosper. Ea a mărturisit când s-a îndrăgostit pentru prima dată. Actrița nu are un iubit în momentul de față, dar și-a adus aminte de perioada în care a avut prima dragoste.

Tânăra a spus că avea în jur de 12 sau 13 ani când s-a îndrăgostit pentru prima dată. „Era un băiat tot așa, foarte timid, ca și mine. Doi timizi. Avea un simț al umorului extraordinar, ceea ce eu apreciez la fiecare om pentru că mi se pare că este un atu să ai simțul umorului, mai ales în dragoste”, a mai adăugat Kira Hagi.

Planurile de viitor ale fiicei lui Gică Hagi

Kira Hagi a povestit că ar vrea să devină scriitoarea, dar nu este sigură că ar vrea să implice momentele sale intime într-un viitor roman. Actrița ar vrea să scrie despre pasiunea pentru teatru și film. „Nu aș implica oamenii pe care îi cunosc pentru că trebuie să primesc, într-o oarecare măsură, și aprobarea lor. Țin foarte mult la viața mea și mai ales la viața altora. Nu pot să mint sau să folosesc un pseudonim. Dacă aș scrie un roman despre viața mea, ar fi doar despre mine și ce fac eu”, a mai spus Kira Hagi în timpul podcast-ului lui Marius Tucă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ultimul rol pe care tânăra actriță l-a interpretat a fost cel al prințesei Alice Cantacuzino. Fiica fostului fotbalist a spus că filmările pentru pelicula lui Goerge Enescu, „Geniul și Prințesa”, s-au încheiat nu cu foarte mult timp în urmă. Este un film despre viața și poveștile de dragoste prin care a trecut compozitorul. Kira a mărturisit că s-a simțit onorată să poată juca rolul prințesei Alice Cantacuzino care a fost scriitoare, dramaturg, sportivă de performanță, dar şi corespondent de război, în al Doilea Război Mondial. „Abia aștept premiera!”, le-a transmis Kira Hagi fanilor ei pe Facebook.