Agenția Europeana a Medicamentului (EMA) a anunțat că, joi, se va lua o decizie dacă vaccinarea cu AstraZeneca va continua la nivel european. Mai multe state au suspendat administrarea acestui vaccin din cauza unor posibile reacții adevrse pe care ar putea să le provoace.

Vicepremierul Kelemen Hunor a anunțat că România va continua vaccinarea cu AstraZeneca, deoarece specialiștii au ajuns la concluzia că nu există niciun risc.

Ce a declarat Kelemen Hunor

”Decizia fiecărui stat în ceea ce privește vaccinarea cu AstraZeneca este o decizie suverană și în funcție de evoluție și în funcție de evaluările specialiștilor. La noi, concluzia a fost că dacă specialiștii, oamenii de știință la noi spun că nu există probleme cu loturile care au ajuns în România, foarte puține reacții adverse și putem continua, atunci noi am acceptat și trebuie să acceptăm părerea specialiștilor. Nu politicienii trebuie să decidă neapărat dacă un vaccin este bun sau nu”, a declarat Kelemen Hunor.

Vicepremierul se arată ”convins că după evaluarea Agenției Europene, lucrurile vor continua, este vorba despre un vaccin de nouă generație și dacă facem un calcul câte doze au fost administrate și câte efecte adverse au fost, atunci vom vedea că dacă au fost probleme cu câteva loturi, dar în mare parte lucrurile stau bine”.

Ce a răspuns vicepremierul când a fost întrebat dacă s-ar vaccina cu AstraZeneca

”Fără nici o problemă. Foarte mulți colegi de-ai mei care au primit acest vaccin au avut doar eventual o febră ușoară o zi și cam atât, deci nu au fost reacții adverse. Și la Pfizer, eu am avut o reacție foarte ușoară, de 37,7-38 de grade o zi și cam asta a fost reacția. Deci în orice moment m-aș vaccina și cu AstraZeneca și cu Pfizer și cu Moderna și cu Johnson&Johnson”, a mai completat vicepremierul Kelemen Hunor.