"Când am plecat de la Ministerul Culturii am lăsat lucrurile în regulă şi era de aşteptat să fiu revocat la un moment dat fiindcă eu mi-am dat demisia. Nu am fost dat afară, nu am fost demis, eu am cerut să fiu revocat, eu mi-am înaintat demisia. Sunt convins că în această perioadă de 45 de zile colegii care sunt la minister vor gestiona, vor administra ministerul aşa cum trebuie. În termenul de 45 de zile vom face o propunere, dar nu pot să vă dau nume", a declarat Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

Fostul ministru al Culturii a dorit să precizeze că în cele opt luni ale mandatului său 'a făcut lucruri bune', amintind şi cele două rectificări bugetare pozitive.

"Am pornit de la o situaţie în care nu aveam bani pentru nimic, nici măcar pentru funcţionarea instituţiilor din subordine. Am asigurat finanţarea instituţiilor şi programelor importante, am adus bani pentru cercetările arheologice sistematice, pentru investiţii la Teatrul Naţional, la Opera Naţională, la celelalte obiective importante, la Palatul Culturii din Iaşi. În ultima zi a fost semnat şi contractul pentru continuarea investiţiilor acolo, am asigurat bani pentru TIFF şi ambele rectificări au fost pozitive", a precizat Kelemen Hunor.

El a vorbit şi de începerea negocierilor pentru cumpărarea lucrării lui Brâncuşi 'Cuminţenia pământului'.

'Au fost două întâlniri în această săptămână înainte să fiu revocat din funcţie. Consider deci că am avut un mandat scurt, dar un mandat foarte bun, cu rezultate vizibile. Am reluat finanţarea revistelor culturale, după doi ani, avem bugetul asigurat pentru aceste reviste până la sfârşitul anului şi am început să pregătim bugetul pentru anul 2015', a mai declarat Kelemen Hunor.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat vineri decretul prin care premierul este desemnat ministru interimar al Culturii, viceprim-ministru. Decretul de revocare din funcţiile de ministru al Culturii şi vicepremier a lui Kelemen Hunor a fost semnat joi de şeful statului şi publicat vineri în Monitorul Oficial