Unchiul lui Kate Middleton, de neoprit. Ce știe despre cel mai ascuns secret al Casei Regale
- Iulia Moraru
- 7 martie 2024, 23:00
În timpul celui mai recent episod al emisiunii Celebrity Big Brother, unde unchiul lui Kate Middleton este prezent, acesta a evitat să răspundă la întrebările despre locul unde se află acum prințesa.
Unchiul lui Kate Middleton, Gary Goldsmith, în vârstă de 58 de ani, a pășit în cea mai supravegheată casă din lume, generând temeri că ar putea dezvălui toate secretele familiei regale.
Unchiul lui Kate Middleton, moderat cu privire la declarațiile despre familia regală
Familia regală și familia Middleton au fost în stare de șoc atunci când au aflat în ianuarie că Gary Goldsmith va apărea în show-ul Celebrity Big Brother.
Cu toate acestea, în ciuda îngrijorărilor lor, Gary a dezvăluit că i-a promis surorii sale, adică mamei lui Kate Middleton, că nu va contribui la stresul familiei într-un moment deja dificil.
Numai că, de când a intrat în casă, acesta nu a făcut decât să vorbească despre nepoata sa și să-i laude frumusețea.
Gary Goldsmith refuză să dea detalii din viața privată a nepoatei sale
Întrebat despre locul unde e Kate, acesta a răspuns: „Pentru că ea nu vrea să vorbească despre... Ultimul lucru pe care îl voi face este... există o anumită etichetă. Dacă este anunțat, îți voi da o opinie”.
În cele din urmă, a adăugat că Kate Middleton primește cea mai bun îngrijire din lume, după ce a suferit o operație abdominală.
Întrebările vin după recentele speculații despre locul în care se află prințesa de Wales după ieșirea din spital.
Kate Middleton, „pur și simplu perfectă”
Mai devreme în episod, el i-a spus colegului de casă Fern Britton că nu îi place când oamenii o numesc pe Kate „obișnuită”.
El a menționat că tatăl său era zugrav și decorator, în timp ce mama sa lucra ca contabilă. Cu toate acestea, el a afirmat că, împreună cu sora sa Carol, au devenit milionari până la vârsta de 30 de ani.
„Așa că mă enervez un pic când spun că Kate este o femeie obișnuită, nu este nimic obișnuit în familia lor”.
Kate Middleton a fost văzută pentru prima dată de când a avut operația la spital luni, cu doar câteva ore înainte ca unchiul său să intre în CBB, potrivit The Sun.